Sandra Bullock şi Justin Timberlake, marii câştigători la gala People's Choice Awards 2014

Actriţa Sandra Bullock şi cântăreţul Justin Timberlake au fost marii câştigători la gala People's Choice Awards 2014, recompense cunoscute şi sub denumirea de "premiile publicului american", întrucât sunt acordate pe baza voturilor exprimate de fani.

791 afișări
Imaginea articolului Sandra Bullock şi Justin Timberlake, marii câştigători la gala People's Choice Awards 2014

Sandra Bullock şi Justin Timberlake, marii câştigători la gala People's Choice Awards 2014 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

People's Choice Awards, premii acordate în cinematografie, televiziune şi muzică, sunt decernate în urma voturilor exprimate de marele public pe internet, spre deosebire de celelalte trofee importante din industria de divertisment americană, precum Oscaruri, Globuri de Aur, Emmy, Grammy, care sunt decernate de profesionişti. Fanii au putut să îşi voteze favoriţii pe internet, la 58 de categorii, începând din data de 5 decembrie.

Astfel, Sandra Bullock, nominalizată la cinci trofee, a primit premii la categoriile "actriţa preferată", "actriţa de comedie preferată" şi "actriţa de dramă preferată".

De asemenea, pelicula în care a jucat anul acesta, "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", a fost desemnată drama preferată a publicului, în timp ce colaborarea ei cu George Clooney din acest lungmetraj a fost recompensată cu premiul pentru cel mai bun cuplu pe marele ecran.

De cealaltă parte, Justin Timberlake a primit premiile categoriilor "cântăreţul preferat", "cântăreţul de R&B preferat" şi "albumul preferat" ("20/20 Experience").

Robert Downey Jr. a fost un alt mare câştigător al galei, plecând acasă cu premiul pentru starul preferat într-un film de acţiune, în timp ce lungmetrajul în care a jucat "Omul de oţel 3/ Iron Man 3" a fost recompensat cu premiile categoriilor "filmul preferat" şi "filmul de acţiune preferat".

Johnny Depp a fost desemnat actorul preferat al publicului american, Adam Sandler a primit premiul pentru actorul de comedie preferat, iar Leonardo DiCaprio a primit trofeul pentru actorul preferat într-un film dramatic.

Publicul american şi-a ales şi comedia preferată, "The Heat", precum şi filmul dedicat îmtregii familii preferat - "Sunt un mic ticălos 2/ Despicable Me 2" -, cel mai bun horror - "Carrie" -, cel mai bun thriller - "Now You See Me: Jaful perfect/ Now You See Me".

În domeniul muzicii, Demi Lovato a fost desemnată cântăreaţa preferată a publicului american, Ariana Grande a primit trofeul pentru cel mai bun artist debutant, Britney Spears a primit titlul de artista pop preferată, Taylor Swift a devenit artista country preferată, duoul Macklemore & Ryan Lewis a primit premiul pentru cel mai bun artist hip-hop, iar One Direction a fost desemnată trupa preferată.

Katy Perry, nominalizată la cinci categorii, a primit două premii, pentru cântecul preferat ("Roar") şi videoclipul preferat ("Roar").

Serialul de televiziune "Glee", un musical de mare succes în rândul adolescenţilor nord-americani, care fusese nominalizat la opt categorii de premii, a primit doar două trofee, pentru cel mai bun actor de comedie (Chris Colfer) şi cel mai bun duo de prieteni pe micul ecran - Lea Michele şi Naya Rivera.

La categoria "serialul dramatic preferat difuzat de o reţea de televiziune" a fost recompensată producţia "The Good Wife", în timp ce "The Big Bang Theory" a primit premiul categoriei echivalente destinate comediilor.

De asemenea, la categoria "serialul dramatic preferat difuzat de un post TV prin cablu" a fost desemnat câştigător "The Walking Dead", iar la categoria "serialul de comedie preferat difuzat de un post TV prin cablu" a câştigat "Psych".

Cea de-a 40-a gală People's Choice Awards a avut loc miercuri seară, la Nokia Theatre din Los Angeles. Gala a fost difuzată de postul CBS şi a fost prezentată de Beth Behrs şi Kat Dennings, starurile serialului de comedie "2 Broke Girls".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici