STUDIU: Bărbaţii care se implică în treburile casnice fac sex mai rar

Cu cât un bărbat căsătorit alocă un timp mai mare sarcinilor menajere - precum curăţenia, gătitul şi mersul la cumpărături -, cu atât acesta întreţine mai puţine raporturi sexuale, afirmă autorii unui studiu publicat în numărul din luna februarie al Revistei Americane de Sociologie.

3237 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Bărbaţii care se implică în treburile casnice fac sex mai rar

STUDIU: Bărbaţii care se implică în treburile casnice fac sex mai rar (Imagine: Shutterstock)

În acelaşi timp, bărbaţii căsătoriţi care îşi consacră timpul liber mai mult întreţinerii automobilului şi grădinăritului au raporturi sexuale mai frecvente decât cei care alocă un timp mai mare sarcinilor menajere, afirmă autorii acestui studiu, intitulat "Egalitarism, munci menajere şi frecvenţa raporturilor sexuale într-o căsnicie".

Concluziile autorilor sugerează "importanţa pe care o au rolurile tradiţionale alocate fiecăruia dintre cele două sexe asupra frecvenţei raporturilor sexuale într-o căsnicie heterosexuală".

Potrivit lui Sabino Kornrich, cercetător la Institutul Juan March din Madrid, coordonatorul studiului, "cuplurile în care bărbaţii participă mai mult la sarcinile tradiţional alocate femeilor au parte de un număr mai mic de raporturi sexuale".

"În aceeaşi manieră, cuplurile în care bărbatul participă mai mult la sarcinile considerate în mod tradiţional ca fiind masculine - grădinărit, plata facturilor, întreţinerea automobilului - au raporturi sexuale mai frecvente", cu o medie de circa 5 ori pe lună.

"Există un fel de scenariu sexual bine definit de gen, în care comportarea potrivit acestui gen este importantă pentru apariţia dorinţei sexuale şi pentru îndeplinirea actului sexual în cuplu", a adăugat Sabino Kornich, din echipa căruia au mai făcut parte Julie Brines şi Katrina Leupp, de la Universitatea din Washington.

Concluziile studiului, realizat pe baza unui chestionar completat de 7.002 persoane, nu trebuie însă să îi determine pe bărbaţi să lase din mână aspiratorul, previn autorii studiului: "Refuzul de a participa la muncile din gospodărie poate să genereze conflicte în cuplu şi nefericirea soţiilor", aceasta din urmă fiind un element asociat activităţii sexuale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici