Sylvester Stallone la 66 de ani. Cum l-a afectat pe "Rocky" trecerea timpului - FOTO

Sylvester Stallone şi-a arătat forma fizică de invidiat într-o vacanţă pe care o petrece alături de soţia sa şi de cele trei fiice ale lor, la doar câteva săptămâni după moartea fiului său.

24075 afișări
Imaginea articolului Sylvester Stallone la 66 de ani. Cum l-a afectat pe "Rocky" trecerea timpului - FOTO

Sylvester Stallone (Imagine: Hepta)

La doar câteva săptămâni după moartea fiului său, la 36 de ani, actorul şi-a luat soţia şi cele trei fiice într-o vacanţă în sudul Franţei, ocazie cu care vedeta şi-a arătat forma fizică de invidiat, chiar dacă are 66 de ani. Se pare că Stallone şi soţia acestuia, Jennifer Flavin (43 de ani), sunt împătimiţi ai sălii de gimnastică, forma lor fizică fiind una extrem de bună.

Cei doi au mers în sudul Franţei cu fiicele lor, Sophia (16 ani), Sistine (14 ani) şi Scarlet (10 ani), scrie Daily Mail.

Familia Stallone a închiriat un iaht pentru această vacanţă, printre distracţiile favorite fiind plimbările cu jet-ski-ul.

Fiul lui Sylvester Stallone, Sage, în vârstă de 36 de ani, de asemenea actor, a fost găsit mort pe 13 iulie în domiciliul său de la Hollywood. Sage era fiul lui Sylvester din relaţia cu fosta soţie, Sasha Czack.

Site-ul TMZ a susţinut că Sage Stallone a fost găsit mort după patru zile de când a survenit decesul, însă avocatul şi prietenul lui, George Braunstein, a precizat că actorul a postat poze pe Facebook cu 17 ore înainte să înceteze din viaţa. Camera lui Sage era plină de cutii de bere goală, mucuri de ţigară şi mâncare stricată.

Actorul, regizorul şi producătorul de film Sylvester Stallone a devenit cunoscut cu roluri în filme de acţiune precum cele din seriile "Rocky" şi "Rambo". În anii '80, "Sly", aşa cum este numit în presă, a fost unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici