Tarantino va primi premiul American Riviera, care i-a fost iniţial destinat lui DiCaprio

Regizorul Quentin Tarantino va primi premiul de excelenţă American Riviera pe 30 ianuarie, la Festivalul de Film din Santa Barbara (SUA), după ce Leonardo DiCaprio a refuzat această distincţie, care îi fusese destinată lui iniţial.

219 afișări
Imaginea articolului Tarantino va primi premiul American Riviera, care i-a fost iniţial destinat lui DiCaprio

Tarantino va primi premiul American Riviera, care i-a fost iniţial destinat lui DiCaprio (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Quentin Tarantino a fost de acord să îl înlocuiască, în calitate de premiant, pe actorul care joacă în cel mai recent film al său, "Django dezlănţuit".

Leonardo DiCaprio a motivat refuzul spunând că are "un program prea încărcat" pentru a participa la eveniment.

Directorul festivalului, Roger Durling, a spus că a fost "absolut uimit" de răspunsul pozitiv al lui Tarantino. "Bineînţeles că am fost întristaţi de refuzul lui DiCaprio, dar absolut încântaţi de faptul că Tarantino a acceptat distincţia noastră", a mărturisit acesta pentru publicaţia de specialitate Variety.

"Este unul dintre cei mai îndrăzneţi scriitori din punct de vedere stilistic, este un preferat al Festivalului de la Santa Barbara", a adăugat acesta.

Premiul American Riviera este acordat, în mod tradiţional, unui actor care "a avut o influenţă puternică în dezvoltarea cinematografiei americane", dar anul trecut trofeul i-a fost oferit regizorului Martin Scorsese.

Printre cei care au primit acest premiu de-a lungul timpului se numără Mickey Rourke, Philip Seymour Hoffman, Annette Bening, Tommy Lee Jones, Kevin Bacon şi Diane Lane.

Deşi este acuzat de critici că trivializează şi estetizează violenţa, Quentin Tarantino este câştigătorul unui premiu Oscar şi al unui Palme d'Or, distincţii obţinute pentru filmul "Pulp Fiction" (1994). Remarcat încă de la debutul său regizoral, cu "Reservoir Dogs" (1992), Tarantino şi-a surprins de fiecare dată publicul graţie unor pelicule precum "Jackie Brown" (1994), "Kill Bill Vol. 1" (2003) şi "Kill Bill Vol. 2" (2004). Cel mai recent lungmetraj al său este "Django unchained", nominalizat la cinci premii Oscar şi premiat cu două Globuri de Aur. Anterior, el a lansat "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds", cu Brad Pitt în rolul principal, nominalizat la opt premii Oscar şi devenit între timp şi un succes de box office.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici