Video Titan the Robot, la Bucureşti. Cum arată robotul care a împărţit scena cu Rihanna şi Will.i.am - FOTO

Titan the Robot, un concept de divertisment unic în lume, a ajuns la Bucureşti. Robotul, care a urcat pe scenă alături de Rihanna şi Will.i.am, va participa la lansarea Mega Mall.

3854 afișări

Cu o înălţime de 2,2 metri şi o greutate de 47 de kilograme, Titan the Robot este un android controlat electronic. Acesta reprezintă un concept unic de divertisment, folosit la diverse evenimente din întreaga lume, de la petreceri private până la festivaluri şi evenimente corporate de amploare.

Datorită mixului unic de comedie, teatru stradal şi muzică, robotul reuşeste să creeze show-uri de neegalat în lume, accesibile oricărui tip de public, indiferent de vârstă, etnie sau cultură. Până în present, Titan the Robot a călătorit în peste 25 de ţări, printre care SUA, Australia, Dubai, Abu Dhabi, Thailanda, China, Vietnam, Irlanda, Spania sau Franţa.

Titan the Robot îi va primi pe vizitatorii Mega Mall cu show-uri şi activităţi speciale de divertisment, în primele patru zile de la lansarea din 14 mai a centrului comercial.

Robotul face ulterior un turneu în ţară. Acesta va ajunge la Brăila Mall între 23 şi 24 mai, la City Park Mall Constanţa între 28 şi 30 mai, la Ploieşti Shopping City între 31 mai şi 1 iunie, la Shopping City Târgu-Jiu între 3 şi 4 iunie şi îşi va încheia călătoria în ţară la Shopping City Galaţi, unde va fi prezent între 6 şi 7 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici