Trupa Scorpions va concerta la deschiderea noului stadion Cluj Arena

Trupa rock germană Scorpions va concerta, în 8 octombrie, la deschiderea noului stadion construit la Cluj-Napoca, Cluj Arena, informaţia fiind postată pe site-ul oficial al formaţiei şi confirmată de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Trupa Scorpions va concerta la deschiderea noului stadion Cluj Arena (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe site-ul oficial al trupei Scorpions http://www.the-scorpions.com este anunţat un concert la Cluj-Napoca, în 8 octombrie, concert care face parte din turneul mondial de adio "Get Your Sting and Blackout World Tour" al formaţiei.

Concertul ar urma să marcheze deschiderea oficială a stadionului Cluj Arena.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a confirmat pentru corespondentul MEDIAFAX că Scorpions va concerta la Cluj-Napoca.

"Am vorbit cu agenţia de la Bucureşti care mi-a confirmat că a reuşit să obţină astăzi (vineri - n.r.) semnătura trupei Scorpions pentru a cânta la Cluj, în deschiderea Cluj Arena. Va fi un concert în 8 octombrie, iar în 9 octombrie va cânta o altă trupă străină din anii '80", a spus Tişe.

Turneul de adio al trupei Scorpions "Get Your Sting and Blackout World Tour" este programat să dureze în total trei ani şi cuprinde concerte în toată lumea.

Scorpions este o trupă germană de rock, originară din Hanovra, celebră în anii '80 pentru piese precum "Rock You Like a Hurricane", "No One Like You", "Still Loving You" şi "Wind of Change". De-a lungul carierei sale, formaţia a vândut mai bine de 75 de milioane de albume în întreaga lume.

Grupul Scorpions, înfiinţat în 1965, are în componenţa actuală cinci muzicieni provenind din ţări diferite, printre care basistul polonez Pawel Maciwoda, în vârstă de 42 de ani, şi toboşarul american James Kottak. Cel de-al 17-lea album de studio al trupei se intitulează "Sting in the Tail" şi a fost lansat în 19 martie 2010. Formaţia a susţinut mai multe concerte în România, atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării.

Stadionul Cluj Arena se construieşte pe locul fostei arene "Ion Moina", cea pe care echipa de fotbal "U" Cluj şi-a disputat jocurile de pe teren propriu în decursul istoriei. Costul total al stadionului atinge suma de 35 de milioane de euro, la care se adaugă suma de 800.000 de euro, ce reprezintă valoarea totală a lucrărilor de amenajare a zonei adiacente.

Viitorul stadion municipal din Cluj este construit la standarde UEFA şi FIFA şi are o capacitate de peste 30.000 de locuri.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
SCORPIONS ,
CONCERT ,
CLUJ
COMENTARII
  • ana 21 aug 2011

    Tik...Scorpions nu a fost niciodata in SHOWBIZ...si da se retrag dar dupa turneul mondial care se termina in 2012...:)

  • Tik 20 aug 2011

    Extra - tocmai ce auzisem ca Scorpions s-au retras din showbiz.

  • crinna 20 aug 2011

    Senzational-Frumoasa si celebra Inna a inceput sa-si vanda trupul pentru 100 de euro.Amanunte si foto incendiare despre acest subiect incredibil dar si despre alte vedete autohtone gasesti doar in "Adevarul verde in fata"(search pe google).

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa