Ultimele două filme din "Jocurile Foamei/The Hunger Games" vor fi regizate de Francis Lawrence - VIDEO

Ultimele două filme din franciza "Jocurile foamei/ The Hunger Games", ce vor fi lansate pe marile ecrane în noiembrie 2014, respectiv în noiembrie 2015, vor fi regizate de cineastul Francis Lawrence, au anunţat joi reprezentanţii studiourilor Lionsgate.

1276 afișări
Imaginea articolului Ultimele două filme din "Jocurile Foamei/The Hunger Games" vor fi regizate de Francis Lawrence - VIDEO

Ultimele două filme din "The Hunger Games" vor fi regizate de acelaşi cineast, Francis Lawrence

Acest anunţ a pus capăt zvonurilor apărute în ultimele luni, potrivit cărora Lionsgate urma să aleagă un alt cineast pentru a regiza "The Hunger Games: Mockingjay" - ultima parte a acestei trilogii, ce va fi împărţită în două filme, informează Reuters.

Francis Lawrence, care s-a remarcat prin regia filmului "Legenda vie/ I am Legend", filmează în această perioadă cel de-al doilea film din franciza "Jocurile foamei", intitulat "The Hunger Games: Catching Fire", care va fi lansat în noiembrie 2013.

Filmul "The Hunger Games: Mockingjay - Part 1" va fi lansat în noiembrie 2014, iar "The Hunger Games: Mockingjay - Part 2" va intra în cinematografe în noiembrie 2015.

Gary Ross este cineastul care a regizat primul film din această serie, lansat în martie 2012, care a obţinut încasări de 686,5 milioane de dolari pe plan mondial.

Starurile din primul film - Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson and Liam Hemsworth - au semnat deja contractele pentru a juca în ultimele două filme din această franciză.

Filmele sunt adaptate pe baza romanelor pentru adolescenţi scrise de Suzanne Collins. Această trilogie, a cărei acţiune are loc într-un viitor distopic, prezintă povestea unor jocuri sportive pe viaţă şi pe moarte, relatată din perspectiva eroinei principale Katniss Everdeen, interpretată de Jennifer Lawrence.

Primul film din serie a devenit un fenomen în cultura pop şi mai ales în rândul adolescenţilor nord-americani.

Francis Lawrence a realizat două filme SF bine primite de public - "Legenda vie/ I am Legend" şi "Constantin/ Constantine" - şi miniseria TV "Kings" produsă şi difuzată de postul american NBC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici