Un site argentinian, dat în judecată pentru descărcări online ilegale

Site-ul Taringa, o reţea de socializare de pe care utilizatorii pot să descarce în mod gratuit muzică, filme şi cărţi, a fost dat în judecată pentru nerespectarea drepturilor de autor, a anunţat, marţi, Curtea Supremă din Argentina.

100 afișări
Imaginea articolului Un site argentinian, dat în judecată pentru descărcări online ilegale

Un site argentinian, dat în judecată pentru descărcări online ilegale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acesta va fi primul proces din Argentina al unui site acuzat de încălcarea legislaţiei din domeniul drepturilor de autor.

Reţeaua de socializare Taringa, foarte utilizată în America Latină, aşteaptă ca justiţia să stabilească data procesului şi consideră că numeroase elemente care pledează în favoarea sa nu au fost luate în considerare.

Cei trei patroni ai site-ului Taringa, fraţii Matias şi Hernan Botbol şi Alberto Nakayama, vor fi judecaţi pentru că au permis descărcarea ilegală a 29 de opere artistice şi a 12 cărţi.

Camera argentiniană a cărţii, o asociaţie profesională de apărare a profesiunilor din domeniul editorial, este organismul care a depus plângere în justiţie împotriva site-ului Taringa.

Site-ul www.taringa.net a fost înfiinţat în 2004, de un student din Buenos Aires, apoi a fost cumpărat în 2006 de fraţii Matias şi Hernan Botbol şi de Alberto Nakayama, care sunt şi proprietarii firmei Wiroos SRL ce găzduieşte acest portal.

Taringa are în prezent 22,6 milioane de utilizatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici