Un tablou de Salvador Dali, vândut la licitaţie

Un tablou de Salvador Dali, realizat pentru un proiect cinematografic al cineastului Fritz Lang, a fost vândut cu 2 milioane de euro (taxe incluse) la o licitaţie organizată marţi de casa Artcurial, la Paris.

958 afișări
Imaginea articolului Un tablou de Salvador Dali, vândut la licitaţie

Un tablou de Salvador Dali, vândut la licitaţie (Imagine: articurial.com)

Realizat în 1941, în ulei şi guaşă, acest tablou de dimensiuni reduse (22,5 centimetri x 30,3 centimetri), intitulat "Machine à coudre avec parapluies dans un paysage surréaliste", a fost cumpărat de un colecţionar european. Tabloul era estimat la un preţ cuprins între 1,6 milioane de euro şi 2 milioane de euro (fără taxe), au precizat reprezentanţii casei Artcurial.

Pictura a fost realizată de Dali în timpul sejurului său în Statele Unite, pentru filmul "Moontide" (1942) de Fritz Lang.

În urma unui conflict între studiourile Fox şi Fritz Lang, regizorul a fost înlocuit cu Archie Mayo, iar desenele lui Dali nu au fost folosite în cele din urmă în acel film. Pictorul şi-a folosit însă creaţiile sale în cinematografie, în 1945, în pelicula "Spellbound", de Alfred Hitchcock, în care rolurile principale au fost interpretate de Ingrid Bergman şi Gregory Peck. Dali a colaborat apoi cu Walt Disney pentru desenul animat "Fantasia" (1940).

În schimb, un bust din bronz pictat, realizat tot de Dali, intitulat "La femme-pain" (1933), nu şi-a găsit cumpărător. Bustul era estimat între 450.000 de euro şi 600.000 de euro şi face parte dintr-o serie ce include opt astfel de opere. Una dintre acestea este expusă în cadrul unei retrospective consacrate celebrului pictor spaniol, organizată la Centrul Pompidou din Paris, până pe 25 martie.

Salvador Dalí a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Graţie apariţiilor excentrice şi megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit rapid o vedetă mondială, reuşind să folosească forţa presei pentru a-şi spori averea şi gloria.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici