Viaţa scriitoarei J.K. Rowling devine subiect de film

Viaţa scriitoarei britanice J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria "Harry Potter", va sta la baza unui lungmetraj de televiziune ce va fi turnat în lunile următoare în Canada, informează mirror.co.uk.

Viaţa scriitoarei J.K. Rowling devine subiect de film (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmul va prezenta incredibila transformare a acestei femei britanice, o fostă mamă singură care trăia din ajutorul financiar primit de la stat, într-o scriitoare celebră în lumea întreagă, cu o avere de peste 500 de milioane de lire sterline (594 milioane de euro).

Potrivit presei britanice, scriitoarea va fi interpretată de actriţa Poppy Montgomery, cunoscută pentru rolul agentului FBI Samantha Spade din serialul TV american "Dispăruţi fără urmă/ Without a Trace".

Lungmetrajul TV, neautorizat de autoarea britanică, se va intitula "Strange Magic" şi va fi filmat în Canada, într-o localitate ale cărei clădiri seamănă destul de mult cu cele din Edinburgh, oraşul în care scriitoarea locuia când a scris prima carte din seria "Harry Potter".

Filmul va prezenta aspecte din tinereţea scriitoarei britanice şi modul în care personajul Harry Potter a fost creat, în timpul unei călătorii cu trenul de la Manchester la Londra.

Cele şapte volume ale francizei "Harry Potter" au fost traduse în peste 67 de limbi străine. Cărţile au fost vândute în peste 400 de milioane de exemplare, în mai mult de 200 de ţări. J.K. Rowling, în vârstă de 45 de ani, a devenit cel mai bine plătită scriitoare din istorie. J.K. Rowling este şi producător al ultimelor două filme din serie, ce reprezintă ecranizarea, în două părţi, a romanului "Harry Potter şi Talismanele Morţii".

Franciza "Harry Potter" cuprinde opt pelicule, producţii Heyday Films distribuite de Warner Bros. Pictures. Producătorul seriei este David Heyman, iar personajele principale sunt interpretate de Daniel Radcliffe, Rupert Grint şi Emma Watson. Franciza a generat până în prezent încasări de peste 6 miliarde de dolari.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
J.K. ROWLING ,
FILM ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa