VIDEO | SpaceX a distrus cu succes o rachetă, duminică, pentru a testa sistemul de salvare al capsulei Dragon

Compania spaţială SpaceX, deţinută de miliardarul Elon Musk, a distrus controlat o rachetă, duminică, în cadrul unor teste care au avut scopul de a verifica sistemul de salvare al capsulei Dragon, ce va fi folosită pentru transportul de oameni, astronauţi sau turişti, potrivit nytimes.com.

2276 afișări
Imaginea articolului VIDEO | SpaceX a distrus cu succes o rachetă, duminică, pentru a testa sistemul de salvare al capsulei Dragon

Testul de duminică a fost crucial pentru verificarea sistemelor de securitate ale capsulei Crew Dragon şi a presupus lansarea vehiculului, fără echipaj uman la bord, cu ajutorul unei rachete Falcon 9.

Lansarea, de la Centrul Spaţial J. F. Kennedy din Cape Canaveral, Florida, a fost întreruptă intenţionat, prin intermediul unui program de anulare a misiunii, care a dus la separarea capsulei Crew Dragon de rachetă după aproximativ un minut şi jumătate.

După cum a fost planificat, capsula Dragon a folosit cele opt motoare Super Draco cu care este echipată pentru a se muta de pe traiectoria rachetei. Într-o misiune reală, gestul ar asigura securitatea astronauţilor, în cazul în care racheta s-ar defecta.

 



Capsula Crew Dragon şi-a desfăcut paraşutele după ce a ajuns la o distanţă sigură de rachetă, apoi a coborât în Oceanul Atlantic, echipele de specialişti ai SpaceX fiind în proces de a o recupera.

 



Într-o situaţie reală, o echipă din aviaţia militară americană s-ar deplasa cât mai rapid pentru a salva pasagerii.

Racheta Falcon 9 a fost folosită deja pentru trei misiuni spaţiale şi a explodat în aer aşa cum a fost planificat.

Capsula Dragon a fost testată în spaţiu anul trecut, fiind trimisă spre Staţia Spaţială Internaţională, la care s-a conectat, revenind apoi în siguranţă pe Terra. Capsula va fi testată cu un astronaut la bord, spre sfârşitul acestui an, înainte de a fi folosită în scopuri comerciale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici