- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (19.12.2011, 17:14)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Aura Vasile - la "partidul cucilor", care face "prostituţie", fiindcă-i împărtăşeşte valorile
Aura Vasile, care şi-a anunţat trecerea la UNPR, este unul dintre cei mai vocali parlamentari şi nu este depăşită de nicio altă femeie deputat sau senator ca număr al luărilor de cuvânt. În plus, nu mulţi colegi bărbaţi pot egala vehemenţa Aurei Vasile, care a avut drept ţintă inclusiv UNPR.
943 afișări
Aura Vasile - la "partidul cucilor", care face "prostituţie", fiindcă-i împărtăşeşte valorile (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Pesedistă veche, aflată la al treilea mandat consecutiv în Camera Deputaţilor, Aura Vasile era considerată "mâna de fier" a grupului PSD, fiind de altfel viceliderul deputaţilor social-democraţi.
Foarte activă în plen, chiar "războinică", aşa cum menţionează şi în anunţul de înscriere în UNPR, Aura Vasile s-a remarcat printr-un discurs acid, îmbogăţit cu epitete şi metafore adesea lipsite de eleganţă, îndreptate împotriva puterii, în special a PDL.
Nu a scăpat de acestea nici UNPR, care a fost catalogat de Aura Vasile "un partid de cuci", a cărui activitate se numeşte "prostituţie".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Suntem în al Treilea Război Mondial. „Liderii” României nu văd asta încă. Cine ne apără?
-
Belarus anunţă un exerciţiu tactic de lansare a armelor nucleare: primele imagini
-
Serviciul ucrainean de securitate susţine că a prins agenţi ruşi care plănuiau uciderea lui Zelenski
-
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei
"Preşedintele acestui partid, UNPR şi cum se mai numeşte, pe lângă calitatea de general de intendenţă, a descoperit că era şi cunoscător al păsărilor, ornitolog. Făcea trimitere la o serie de păsări, probabil numai de dânsul ştiute, pe ce criterii. Eu am să-i spun aşa: că dânsul este un cuc şi conduce un partid de cuci şi trebuie să ne gândim de ce. Pentru că cucul este singura pasăre care trăieşte singură. Cucul este singura pasăre care nu-şi cloceşte ouăle şi, teoretic, încearcă să le vâre în cuiburile altor păsări. Conduce un partid de cuci pentru că toţi cei care sunt pe lângă domnia sa sunt toţi nişte însinguraţi", spunea Aura Vasile în plenul Camerei, în toamna anului trecut.
La schimbarea Regulamentului Camerei pentru a permite UNPR să-şi formeze grup parlamentar şi să aibă toate beneficiile oferite de acest statut, Aura Vasile acuza PDL că a "călcat în picioare democraţia" şi a încălcat Constituţia.
Aura Vasile îi spunea lui Cezar Preda că a votat pentru "a da ghes traseismului politic".
"Cezar, aţi votat pentru cei care îşi schimbă cuibul. În această situaţie, să nu vă treziţi că păţiţi aşa cum păţeşte cucul când îşi dă ouăle jos din cuib", i se adresa Aura Vasile de la tribună lui Cezar Preda.
Tot cu ocazia adoptării unor modificări la Regulament, Aura Vasile avertiza că se va înfiinţa "asociaţia familială de tip caracatiţă", cu un comportament "mafiot".
Cu doar puţin mai mult de jumătate de an în urmă Aura Vasile spunea despre UNPR: "Ceea ce colegii din acel grup parlamentar au făcut se numeşte prostituţie şi, atunci când prostituţia este plătită, se numeşte curvă!".
În alte ocazii, Aura Vasile, critic vehement al puterii, cerea, spre exemplu, demisia ministrului Educaţiei, acum coleg de coaliţie cu ea, pe care îl numea "cioclu semianalfbet".
Ea mai critica PDL pentru modul "abuziv" în care sunt conduse lucrările Camerei Deputaţilor: "cu bocanci cu placheuri, murdari de noroi".
Nici şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, nu a scăpat de săgeţile Aurei Vasile, el fiind numit de aceasta "diavolul cu pantofii găuriţi, trimis de Scaraoschi pentru distrugerea poporului român".
De altfel, chiar luni dimineaţă, când încă oficial era membră PSD, Aura Vasile a postat pe blogul său un discurs vehement împotriva puterii, cu referiri inclusiv la UNPR, prin care invita parlamentarii din coaliţia guvernamentală să voteze moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie.
"O majoritate parlamentară de strânsură, un conglomerat bine cimentat de infracţiune, înşelătorie, şantaj, laşitate, trădare şi micime", caracteriza Aura Vasile coaliţia de guvernare, în postarea de luni.
În schimb, în comunicatul UNPR dat publicităţii după-amiază Aura Vasile declară: "Am hotărât să vin alături de foştii mei colegi, cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide. Sunt un om de stânga şi împărtăşesc valorile UNPR, singurul partid care mai reprezintă astăzi stânga românească. După cum spun şi colegii mei din UNPR, nu plec din Kiseleff şi rămân mai departe aşa cum mă ştiţi, războinică şi dedicată cauzei în care cred, aceea de a-i sprijini pe oamenii care muncesc, pe pensionari şi pe tineri, pe toţi cei care au de suferit în aceste vremuri grele".
(Material realizat de Ioana Câmpean, politic@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Warren Buffett compară Inteligența Artificială cu armele nucleare. Compania lui Buffett a început să folosească A.I.
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Citește pe www.zf.ro: Rusia se pregăteşte de atac. Agenţiile europene de spionaj au avertizat guvernele lor că Rusia pregăteşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul
Citește și: Aura Vasile trece la UNPR
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. David Popovici și-a cumpărat „bestie” decapotabilă de peste 200.000 de euro! Băiatul modest a dispărut
PROSPORT.RO
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
CANCAN.RO
Facturi mai mari la curent. Cu cât se SCUMPEȘTE energia electrică în noua ofertă a Hidroelectrica și de ce
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe