Medicul Ion Alexie, specialist în boli infecţioase, în Las Vegas: Măştile artizanale de acasă se pot spăla. Eu le-aş schimba o dată pe zi, dacă nu se umezesc

  • Ion Alexie, medic specialist boli infecţioase din Las Vegas, a explicat în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” mecanismul prin care virusul atacă organismul uman
  • Acesta a mai declarat că vaccinarea este esenţială, în special pentru cei cu vârsta peste 65 de ani
  • În România, sunt mari probleme cu oamenii care nu cred în vaccin, este de părere specialistul
  • Medicul Ion Alexie a atras atenţia că ne putem infecta şi de pe încălţăminte
  • Specialistul recomandă tuturor să poarte mască
4853 afișări
Marius Tucă: Cum se distruge virusul? Cum distruge virusul organismul?
 
Ion Alexie: Când virusul întră în corp şi ne infectează, daca avem anticorpi, aceştia blochează spike-urile virusului. Când virusul e atacat de anticorpi, nu mai poate intra in celule. Daca nu avem anticorpi, virusul va intra în celule. Această celulă umană e deşteaptă. Prin intermediul unor proteine, scoate bucăţi de virus în afara celulei.

Marius Tucă: Cu ce se tratează această furtună de citochine?
 
Ion Alexie: În momentul în care virusul ne infectează, corpul nostru începe un război cu virusul. Citochinele atacă şi sistemul vascular, se produc coagulari. Noi trebuie să fim vigilenţi şi să ne aşteptăm la această furtună de citochine care se tratează cu antiinflamatoare foarte puternice.

Despre fumători
 
Ion Alexie: De fiecare dată când apare o infecţie nouă, specialiştii încearcă să facă nişte algoritmi pentru a dovedi dacă diferite toxine pot influenţa boala. Nu e sigur dacă în comunitate fumătorii sunt mai protejaţi. Dra nu e o protecţie care îi ajută să supravieţuiască.

Despre antiviralul Caletra
 
Ion Alexie: Nu s-a dovedit că această combinaţie ajută. S-au făcut multe studii şi multe experimente şi s-a dovedit că nu e folositor.
 
Marius Tucă: Virusul e făcut în laborator?
 
Ion Alexie: Acest virus a fost detectat de specialişti din China, Italia, Franta etc. De fiecare dată când apare un virus nou, toţi specialiştii caută să vadă daca a fost produs in laborator. Virusul a apărut la nişte lilieci în China. Liliecii trăiesc cu foarte multe virusuri. Aceste virusuri au existat de sute şi de milioane de ani.
 
Despre vaccinare
 
Ion Alexie: În România, sunt mari probleme cu oamenii care nu cred în vaccin. Unii au teorii de conspiraţie. În fiecare an mă vaccinez pentru gripă. Oamenii peste 65 de ani trebuie vaccinaţi pentru pneumococ. La iarnă, riscăm să ne infectăm cu gripă, COVID. Pentru COVID nu avem vaccin, dar sper ca până atunci să se inventeze anticorpii monoclonali. Infecţia e când un virus sau o bacterie a intrat în corpul nostru. Dacă avem anticorpi, aceştia încearcă sa anihileze virusul. Cei asimptomatici trebuie izolaţi, dar nu în spitale. Ar trebui ca toate persoanele la risc să fie vaccinate.
 
Marius Tucă: Ar trebui două vaccinuri. Antigripal şi pneumococ...
 
Ion Alexie: Am discutat cu domnul Marinescu. O să încerce să facă un standard şi să propună oamenilor o schemă de vaccin. Eu nu cred că virusul a fost făcut in laborator.
 
La noi, dacă pacientul nu are niciun simptom, nu îl internăm in spital. Îl trimitem acasă, să stea în izolare. Li se dau instrucţiuni dacă încep să se simtă rău. Primele simptome sunt din partea respiratorie. Pacienţii încep să tuşească, le e greu să respire. Atunci le dăm hidroxiclorochină. Pentru cei spitalizaţi folosim heparina. Dacă sunt destul de grav, pornim si cu steroizii. Noi încercăm să prevenim această furtună de citochine cu steroizi.

Medicamentele de hipertensiune - Unele tratamente pentru hipertensiune blochează o enzimă sau blochează receptorii prin care enzima intră în celule. Aceste medicamente sunt bune pentru endoteliu şi pentru muşchiul cardiac. Când o celulă cardiacă e rănită ea începe să se refacă. Acest proces e ajutat de aceste două clase de hipertensive. Aceste doua clase de medicamente protejează şi rinichii. În mod normal, oricine are o boală cardiovasculară, are şi probleme cu colesterolul. Încercăm să prevenim infarcturile.

Despre dezinfectant
 
Ion Alexie: Sunt mai multe feluri de dezinfectanţi. Virusul se poate transmite şi pe încălţăminte. Când ieşim din secţiile cu COVID ne decontaminăm încălţămintea. Am dat mai multe recomandări. Oamenii înainte să intre în restaurant sa stea cu picioarele pe covoraşul îmbibat în dezinfectant.
 
Despre purtarea măştii
 
Ion Alexie: Orice infecţie depinde de cât de puternice sunt aceste microorganisme şi de sistemul imunitar. E foarte important să purtăm mască. Au fost diverse anunţuri de la OMS. Am zis tuturor să poarte mască. Măştile vor ajuta până când numărul de cazuri va fi foarte mic. Ce-ar fi trebuit să se facă de la început? Toată lumea ar fi trebuit să fie organizată şi să stopeze comunicarea. Să nu mai călătorească pentru 3 săptămâni. Logistica nu a putut să facă acest lucru. În România, s-a făcut foarte bine. Au izolat lumea cât au putut ei de bine. Nu stiu care au fost posibilităţile în Romania.
 
Dacă cei din China făceau această izolare cu 3 săptămâni mai devreme, pandemia putea fi evitată. A fost o răspândire extraordinară. Nimeni nu a fost pregătit pentru această pandemie.

Pisicile se infectează şi ele cu COVID. Pisicile sunt şi ele la risc să se infecteze. Încă nu ştim dacă pot să transmită la oameni.  Cei care au pisici trebuie sa fie precauti.
 
Marius Tucă: La cate ore să se schimbe masca?
 
Ion Alexie: Masca opreşte 70% din impurităţi şi 30% din virusuri. Măştile artizanale de acasă se pot spăla. Eu le-aş schimba o dată pe zi, dacă nu se umezesc.
 
Despre valul al doilea de COVID
 
Ion Alexie: E un virus nou. Eu sper să reuşim să eliminăm infecţia. Nu ştiu. Nu îmi place să fac supoziţii.
 
Despre Remdesivir
 
Ion Alexie: A micşorat numărul de zile de spitalizare cu 4 zile. Nu va micşora mortalitatea.
 
În America a început să se testeze toată lumea pentru vitamina D. Vitamina D e necesara scheletului, ca să fie puternic. Dacă avem deficienţă de vitamina D, trebuie suplimentată.
 
Cazurile de vindecare la persoanele de peste 95 de ani
 
Ion Alexie: Depinde de sistemul de imunitar.

Despre intubare
 
Marius Tucă: Intubarea a facut mai mult rau decat bine?
 
Ion Alexie: Asta e o tâmpenie. Daca nu foloseşti, pacientul moare. Ceu care au coronavirus, au un procent scăzut de oxigen în sânge. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici