Video Exclusiv Marius Tucă Show – Alexandru Rafila: România este unul dintre statele în care urmează să se facă studii clinice pentru vaccinurile dezvoltate de mari companii

  • România va beneficia, cu siguranţă, de vaccinul anti Covid, marile companii vor face şi la noi în ţară studii clinice pentru vaccinuri
  • România a fost a doua ţară din UE, după Spania, care a primit medicamentul Remdesivir, pentru că a crescut numărul cazurilor În această săptămână, vor ajunge la noi 6000 de doze de Remdesivir pentru 1200 de pacienţi
  • În această săptămână, vor ajunge la noi 6000 de doze de Remdesivir pentru 1200 de pacienţi
5734 afișări

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila a anunţat, marţi, la Marius Tucă Show că România este unul dintre statele în care urmează să se facă studii clinice pentru vaccinurile dezvoltate de mari companii.

"Multe dintre companiile care dezvoltă vaccinul, îl vor vinde la preţul de producţie, pentru că dezvoltarea acestor vaccinuri a fost deja finanţată de diverse ţări, de diverse organizaţii, cum este Uniunea Europeană, sau Statele Unite. Şi atunci şi-au luat un angajament că vor vinde vaccinul cu un preţ foarte mic, încât el să fie accesibil", a precizat Alexandru Rafila.
 
 
Acesta a subliniat că rămâne de văzut dacă din punct de vedere al capacităţii de producţie, vaccinul va fi la fel de accesibil. "Din fericire, noi facem parte din Uniunea Europeană, care încearcă să securizeze vaccinul, în cazul în care va fi disponibil, printr-un fel de rezervare şi prin sprijinirea celor care cercetează aceste produse. Nu cred că vom avea un vaccin mai devreme de un an, pentru că nu e vorba de produsul în sine, ci de capacitatea de a-l fabrica, de a-l condiţiona, de a-l distribui şi lucrurile astea necesită timp. Dar, cu siguranţă, şi România va avea vaccin", a spus profesorul Alexandru Rafila.
 
Totodată, Alexandru Rafila a afirmat că până la finalul săptămânii, cele 6.000 de doze de Remdesivir, alocate de Uniunea Europeană, vor ajunge în România şi vor beneficia de el 1200 de pacienţi aflaţi la terapie intensivă.
 
România a primit de la UE a doua tranşă de Remdesivir, după Spania, din cauză că avem din ce în ce mai multe cazuri de infectaţi cu noul Coronavirus.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici