Actorul Mihai Mălaimare a demisionat din UNPR după fuziunea cu ''alde Băsescu'': Am fost un dobitoc

Actorul Mihai Mălaimare a demisionat din UNPR, ca urmare a anunţului privind fuziunea cu ''alde Băsescu'', afirmând că a fost ''un dobitoc'', Uniunea nefiind decât ''un partid oarecare''.

1505 afișări
Imaginea articolului Actorul Mihai Mălaimare a demisionat din UNPR după fuziunea cu ''alde Băsescu'': Am fost un dobitoc

Actorul Mihai Mălaimare a demisionat din UNPR după fuziunea cu ''alde Băsescu'': Am fost un dobitoc

''În urmă cu ceva timp, din motive pe care nu are rost să le mai explic, am intrat în UNPR. Aveam eu nişte explicaţii, nu mai are rost să mi le amintesc. Când am intrat nici nu ajunsesem bine acasă că au şi chemat jurnaliştii şi au dat un comunicat straşnic, iată ce achiziţie au făcut, bla, bla, bla... Aud că au bătut mâna cu alde Băsescu şi nu oricum, ci prin absorbţie, adică au recunoscut că de fapt sunt un partid oarecare'', a scris Mihai Mălaimare pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că a trimis demisia prin poştă electronică şi a subliniat că, de această dată, UNPR nu a reacţionat.

''Niciun comunicat nu am auzit să fi dat, adică iată cine ne-a părăsit, asta este, mergem înainte. Nimic. Adevărul este că în politica românească aşa merg treburile, chiar nu are rost să mai vorbim. La urma urmelor, vorba lui Caramitru: "bă, ce bip te-ai băgat în partidul ăsta?". Lucru absolut corect şi pentru care declar în gura mare, precum celebrul clasic de acum: am fost un dobitoc!'', a adăugat Mălaimare.

Actorul Mihai Mălaimare s-a înscris în UNPR în octombrie 2015, el fiind în trecut membru al PSD şi PNL şi deputat în două legislaturi.

Şi deputatul Aurel Niculae a declarat joi pentru MEDIAFAX că a demisionat din UNPR şi că săptămâna viitoare va lua o decizie privind înscrierea în PSD, afirmând că nu se regăseşte în construcţia UNPR-PMP şi că structurile organizatorice ale UNPR sunt cu mult peste cele ale PMP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici