Adriana Săftoiu nu exclude ipoteza unei muşamalizări în cazul Caracal: Autorităţile, în complicitate cu reţele de trafic de persoane

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat, vineri, că nu exclude ipoteza unei muşamalizări în cazul Caracal. Liberalul a adăugat că autorităţile trag de timp în aflarea adevărului despre acest caz, deoarece sunt în complicitate cu reţele de trafic de persoane.

4266 afișări
Imaginea articolului Adriana Săftoiu nu exclude ipoteza unei muşamalizări în cazul Caracal: Autorităţile, în complicitate cu reţele de trafic de persoane

Adriana Săftoiu nu exclude ipoteza unei muşamalizări în cazul Caraca: Autorităţile sunt în complicitate cu reţele de trafic de persoane

„Tot ce se întâmplă până în ziua de astăzi ne arată că aceste instituţii dau dovadă şi de incompetenţă, dau dovadă şi de o anumită mentalitate, dau dovadă chiar şi de teamă, de teama că dacă vor continua în mod serios cu cazul Caracal, vor ajunge în locuri unde nu o să se simtă foarte mulţi bine, adică mă refer direct la faptul că nu trebuie excluse reţelele de trafic de persoane şi aici, ne place sau nu ne place, există o complicitate între autorităţi şi aceste persoane, iar aceste lucruri se ştiau. (...) Eu aş vrea foarte mult să spun că am foarte multă încredere şi cred că toate instituţiile statului vor să afle adevărul şi să acţioneze corect, rapid, eficient, dar daţi-mi voie, tot ce se întâmplă în aceste cazuri ne arată că instituţiile statului mai degrabă trag de timp”, a declarat Adriana Săftoiu, la RFI.

Deputatul liberal aminteşte că în primele zile de la dispariţia Alexandrei, autorităţile în loc să acţioneze încercau să explice că au acţionat corect.

„În primele zile, singurul lucru pe care-l făceau instituţiile statului, mai ales în acel moment, STS şi MAI era să ne convingă că au acţionat regulamentar. Amintiţi-vă, foloseau expresia fără sincope. Totul era perfect. Şi tot acest castel de nisip pe care au încercat să-l ridice s-a dărâmat în momentul în care au apărut public discuţiile, stenogramele convorbirii dintre Alexandra, operatoarea de la 112 şi poliţist”, a adăugat Săftoiu.

Declaraţiile liberalului vin în contextul crimei din Caracal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici