Afacerea "Belina" | Preşedintele executiv al PSD, N. Bădălău, despre situaţia lui Shhaideh şi Plumb: Privim cu îngrijorare; decizia politică, în BPN

Situaţia vicepremierului Sevil Shhaideh şi a ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, va fi discutată luni în BPN, urmând a se lua o decizie politică după ce vor fi analizate toate datele, a declarat, sâmbătă, preşedintele executiv al formaţiunii, Niculae Bădălău.

5397 afișări
Imaginea articolului Afacerea "Belina" | Preşedintele executiv al PSD, N. Bădălău, despre situaţia lui Shhaideh şi Plumb: Privim cu îngrijorare; decizia politică, în BPN

INSULA Belina | Preşedintele executiv al Bădălău, despre situaţia lui Shhaideh şi Plumb: Privim cu îngrijorare; decizia politică, în BPN

“Privim cu îngrijorare. Luni vom avea o discuţie la partid, în cadrul Biroului Permanent, în care vom analiza cu atenţie absolut toate datele”, a spus Niculae Bădălău, într-un interviu acordat RFI.

Întrebat de moderator dacă s-ar impune demisia celor doi miniştri, Bădălău a precizat: „Decizia este una politică şi se va lua în cadrul Biroului Permanent. Vom avea toate datele. Deocamdată nu avem toate datele şi în urma unei discuţii, pentru că suntem un partid democratic, vom lua decizia".

Chestionat dacă există şi varianta ca PSD să le recomande celor două să ia o anumită decizie, Bădălău a spus: „Da, există decizia, dar în acelaşi timp, aşa cum le cunosc eu şi pe doamna ministru Plumb şi pe doamna vicepremier Shhaideh, sunt nişte oameni, nişte miniştri extrem de serioşi, cu putere de muncă şi care au făcut extrem de multe lucruri bune. Asta-i şi cauza pentru care mă miră această acţiune, am rămas total surprins, fiind unul din miniştrii cei mai buni ai Cabinetului, cu o experienţă îndelungată. (...) Asta-i şi cauza pentru care am îndoieli vizavi de un act administrativ, pentru că am înţeles că despre asta-i vorba, că ar fi făcut greşeli pe un act administrativ".

„Discuţia este pe două acte administrative, întocmite acum patru ani. La experienţa dânselor, eu sunt convins că au avut motivare şi au respectat procedurile corecte, pentru că sunt doi miniştri foarte buni, cu experienţă vastă. Nu cred că cineva s-a hazardat într-un act administrativ, într-o Hotărâre de Guvern, să o dea total în contradicţie cu legea. (...) Eu nu pot să spun dacă sunt vinovate sau nevinovate, dar ţinând cont de experienţa dânselor, am convingerea că dânsele n-au întocmit… dacă era un ministru la primul mandat, care n-avea experienţă, gândeam, dar ţinând cont de experienţa dânselor, sunt convins că documentele au fost întocmite corect. E părerea mea. Acum, nimeni nu poate să spună <<vinovat>> sau <<nevinovat>> decât un judecător”, a mai spus Bădălău.

Senatorul PSD Paul Stănescu, liderul organizaţiei judeţene Olt, a declarat, vineri, că situaţia vicepremierului Sevil Shhaideh, pusă sub acuzare de DNA, va fi analizată luni în partid, el menţionând că va susţine ca aceasta să nu demisioneze, întrucât beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, vineri seara, referitor la începerea urmăririi penale pe numele lui Sevil Shhaideh şi al Rovanei Plumb, că acestea nu ar trebui să demisioneze, precizând că „ţinta este Liviu Dragnea”.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală pentru abuz în serviciu de către procurorii DNA în dosarul „Insula Belina”, a anunţat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie.

În dosarul în care a fost pusă sub urmărire penală Sevil Shhaideh, vicepremier în Guvernul Tudose, DNA cere şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.

Procurorii cer urmărirea penală pentru Rovana Plumb în legătură cu săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcţiei ministeriale, se arată într-un comunicat al DNA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici