Alegătorii care votează doar pentru preşedinte sau doar la referendum nu pot reveni la urne

Alegătorii care optează, atunci când se prezintă la urne, să voteze doar pentru alegerea preşedintelui sau doar la referendum nu vor putea să revină la secţia de votare la altă oră pentru a-şi mai exprima opţiunea, a stabilit, joi, BEC.

Alegătorii care votează doar pentru preşedinte sau doar la referendum nu pot reveni la urne (Imagine: Mediafax Foto)

Această decizie a fost luată, potrivit BEC, pentru interpretarea unitară a legii.

De asemenea, va trebui ca cei care vor dori să voteze la referendum să răspundă la ambele întrebări care fac obiectul consultării.

Astfel, potrivit deciziei BEC, alegătorii care şi-au exprimat dreptul de vot la alegerile pentru Preşedintele României şi la referendumul din 22 noiembrie, pentru ambele evenimente electorale sau pentru unul singur dintre acestea şi cărora li s-a aplicat pe actul de identitate timbrul autocolant sau, după caz, ştampila cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului, nu-şi vor mai putea exercita încă o dată dreptul de vot, în data de 22 noiembrie.

În cazul în care alegătorul optează pentru participarea la un singur eveniment electoral, el va semna în rubrica destinată semnăturii pentru exprimarea respectivului drept de vot, preşedintele urmând să bareze, în prezenţa alegătorului, rubrica rămasă neutilizată.

"Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va întreba alegătorul dacă doreşte să îşi exercite dreptul de vot atât pentru alegerea Preşedintelui României cât şi pentru referendum sau numai pentru unul dintre aceste scrutine", se arată în decizia BEC.

BEC a mai decis că alegătorii care doresc să îşi exercite dreptul de vot la referendumul naţional va primi în mod obligatoriu toate buletinele de vot corespunzătoare ambelor întrebări de la referendum, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta dintre întrebări.



comentează şi tu Momentan sunt 12 comentarii
Taguri:
REFERENDUM ,
ALEGERI ,
bec ,
alegeri prezidentiale ,
vot
COMENTARII
  • Dew 2 nov 2009

    Alegatorii din strainatate trebuie sa stie adevarul.Dupa toate regulile, cred ca avem de-a face cu o forma de alienatie mintala cu accente
    schizofrenice, depersonalizare accentuata prin deviatie comportamentala,pe fondul unei transmutatii
    mintale intr-o conjunctura hiperbolica,in eteromanie progresiva care este precursorul unei hipertimii
    galopante determinate de exhibitionismul maladiv. Marele profesor de psihologie Karl Leonard in
    lucrarea ,,Personalitati accentuate,, definea acest tip de ,,alterare mintala,, ca o ,,transgresare a lumii
    eterice din virtualul malefic in realitatea victionala,,.Specific acestui tip de individ sunt urmatoarele
    manifestari pregnante:
    1.Pentru dezvoltarea si exacerbarea germenilor maladivi comportamentali, a avut nevoie de doi
    factori:factorul mediu circumstantial si factorul politic complementar.
    a.Factorul mediu circumstantial a fost oferit de populatie prin doua forme:
    a1.nemultumirile fata de erorile si abuzurile vechilor guvernari;
    a2.mituirea comunitatilor sarace, aduse in pragul disperarii, care si-au pierdut constiinta civica, cu
    bunuri alimentare de mica valoare comparativ cu valoarea votului lor;
    b.Factorul politic, s-a concretizat in coalizarea ,,rezidurilor menajere a nonvalorilor’’ din partidele
    de pe esicherul politic, si organizarea lor in cea mai paguboasa organizatie mafiota care a pornit sub
    numele de PD, si ulterior PDL.S-au regasit aici toti care nu au avut acces sau au avut acces limitat
    la putere, la fondurile publice, care aveau un singur ideal: jecmanirea Romaniei prin orice mijloc, in
    interes propriu.
    2.Dupa exploatarea discretionala a circumstantialului si subjugarea complementaismului,incepe
    dezagregarea realitatii si manifestarea in forta a alienatiei.
    Este stadiul in care poporul in inconstienta sa fata de pericolul individului,ii ofera puterea in urma
    votului, si asteapta realizarea promisiunilor electorale.
    In acelasi timp, prin succesul reportat, sustinatorii sai vorace, vad in el stapanul care ii va conduce la
    bogatiile poporului, si se prosterneaza in fata lui.Astfel apare un partid de marionete, conduse de un
    personaj depersonalizat,discurabil, precum impostorul Emil Boc.(Profesorul universitar de drept
    constitutional care nu cunoaste Constitutia!)
    De acum incolo, realitatea se transforma in irealitate pt.Basescu.El crede ca este un stapan absolut,
    in fata caruia institutiile statului si puterile in stat ii sunt subordonate.Ignora si instiga la
    nerespectarea Parlamentului si Justitiei, ignora si instiga la nerespectarea Constitutiei, incearca sa
    impuna si sa mentina guverne nelegitime, impune si propaga perceptele antinationale ,,destrama si
    subjuga,, (divide et impera).
    Expresiile utilizate in campania electorala exprima perceptele sale vis-à-vis de calitatea poporului.
    Prin expresia ,,..ii voi invinge pe toti ‘’ el pune mai presus cateva personalitati politice ,,cu care se ra zboieste’’,ignorand ca de fapt poporul care decide.Pentru el, in acest context, poporul este o masa de manevra, surclasata de acei candidati cu care el se lupta.
    Prin expresia ,,nu voi lasa Romania pe mana…..’’, el déjà se crede stapan absolut asupra Romaniei, pe care o asimileaza unei mosii proprii.
    Instictele de a dizolva Parlamentul, de a-l reduce, sunt demonstratii de nebunie accentuata, care justifica inclusiv ,,jocurile aventuriere’’ de raliere la asociatii teroriste arabe contra propriilor concetateni.
    Acestea sunt cateva ( condensate) analize ale unui individ amalagmatic si efemer,care se bazeaza pe realitatile conjuncturale, expunerile si declaratiile necenzurate ale propriilor consilieri si colaboratori.
    Sunt parte din viitorul volum care va apare in anul 2010 sub numele de ,,Un presedinte unicat : impostor,infractor,tradator,terorist contra propriei tari’’.

  • Romeo Tarhon, Mi.R.A. 1 nov 2009

    MISCAREA ROMANIA ALTFEL are scopul de a transforma in program national conceptul "Romania Altfel" si proiectul „România. O viziune pe 30 de ani” prin care Familia Regala propune un parteneriat istoric tuturor mediilor – politic,economic,administrativ, social,mediatic - pentru reintoarcerea la principiile si valorile autentice si morale, pentru dezvoltarea durabila a Romaniei, ca stat si natiune. Adresa electronica Mi.R.A. este : http://tashy.ro/miscarea-romania-altfel/

  • adiana 30 oct 2009

    Chiorul asta nu face decat san e infometeze si mai tare, nu face decat sa ne fie si mai tare rusine ca suntem cetateni ai aceste tari..si a propus sa I pastreze pe ceimai mari hoti..pe cei mai mari mafioti..pe cei ce au tupeul nesimtit de a folosi fara remuscari banii publici pt campania mincinoasa a lui basescu….

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa