Ambasadorul britanic: Ungureanu, primul premier al României absolvent de Oxford
Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, remarcă joi, într-o postare pe blogul său, că Mihai Răzvan Ungureanu a devenit primul premier al României absolvent al Universităţii Oxford, "alma mater al premierilor şi preşedinţilor din toată lumea".
"Universităţile Oxford şi Cambridge au o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte educarea premierilor britanici. William Gladstone, Margaret Thatcher, Tony Blair - cu toţii au studiat la Oxford. De fapt, de la primul premier - Robert Walpole - şi până la ultimul - David Cameron -, 41 dintre cei 55 de premieri britanici au studiat la Oxford sau la Cambridge", scrie Harris pe blogul ambasadei.
El adaugă că, în anii recenţi, "cele două universităţi de talie mondială au fost alma mater al premierilor şi preşedinţilor din toată lumea", menţionându-i pe Indira Gandhi, Benazir Bhutto şi Bill Clinton.
"Astăzi, un nou nume a fost adăugat acestei liste. Mihai Răzvan Ungureanu a devenit primul absolvent de Oxford care devine premier al României. Felicitări lui şi felicitări pentru Oxford, deşi mă doare să spun - eu am fost la Cambridge", adaugă ambasadorul britanic.
Diplomatul povesteşte că anul trecut a găzduit o recepţie la care au fost invitaţi toţi absolvenţii români ai Universităţilor Oxford şi Cambridge, iar la eveniment Mihai Răzvan Ungureanu a fost oaspetele de onoare. "Ceilalţi 60-70 de oaspeţi fac parte din toate sectoarele vieţii româneşti - mediul de afaceri, academic, finanţe, serviciul public", scrie Harris.
El spune că la momentul la care a absolvit la Cambridge, acolo nu exista niciun român, însă remarcă faptul că, între timp, aceştia au ajuns să formeze o comunitate numeroasă.
"Când eu am absolvit Cambridge, în 1991, nu era niciun român la mine la universitate. Acum există mulţi studenţi la ambele universităţi. O dovadă despre cât de departe a ajuns România dar şi despre unde au ajuns Universităţile Oxford şi Cambridge. Motto-ul colegiului unde a studiat Mihai Răzvan Ungureanu, la Oxford, este foarte grăitor - Ad quattuor cardines mundi (în cele patru colţuri ale lumii). Acum inclusiv în România", scrie Harris.
Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat joi.
-
Avertizare de Cod portocaliu pe râul Jiu
Social astăzi, 12:06
Hidrologii având în vedere viitura formată pe Jiu amonte de Filiaşi şi pe Gilort, au instituit Cod portocaliu pe râul Jiu sector Filiaşi, Podari-judeţul Dolj, iar pentru sectorul Răcari anunţă că nivelul se va situa peste cota de inundaţii cu 30-50 de centimetri. citeşte tot
-
Infotrafic avertizează şoferii că sunt restricţii pe drumuri din ţară, inclusiv pe Transfăgărăşan
Social astăzi, 12:01
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române avertizează şoferii că pe mai multe drumuri din ţară, inclusiv pe Transfăgărăşan, sunt o serie de restricţii fie din cauza unor lucrări de reparaţii, fie pentru că s-au surpat maluri ceea ce blochează accesul vehiculelor. citeşte tot





pai daca esti revolutionar,normal,nu ?...esti cu usl,dar.............ne place sau nu ,trebuie sa dispara ASUPRITORI AI ROMANILOR(pesedistiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii)asta e
So what mr. ambassador? Tot nu am inteles: Indira Gandhi şi Bill Clinton fac parte din grupa exemplelor bune sau RELE?
Pe tine cine te-a ales ambasador, mamica sau taticul?
oooooooo, e prea mult pentru tarisoara noastra. un asemena geniu nu trebuie lasat sa se iroseasca. luati-l in imperiul vostru acolo. sa va vanda pe voi.
VREM PRIM MINISTRU ROMAN!