Antal către Băsescu: Noi, atât politicienii, cât şi populaţia, suntem autonomişti, nu separatişti

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe Antal Arpad afirmă, referitor la declaraţia lui Traian Băsescu potrivit căreia "unirea cu Republica Moldova şi cererile de autonomie teritorială în Ţinutul Secuiesc sunt lucruri diferite", că atât politicienii maghiari, cât şi secuii sunt autonomişti, nu separatişti.

152 afișări
Imaginea articolului Antal către Băsescu: Noi, atât politicienii, cât şi populaţia, suntem autonomişti, nu separatişti

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe Antal Arpad (Imagine: Vargyasi Levente/Mediafax Foto)

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Traian Băsescu "a ridicat mingea la fileu" politicienilor maghiari prin declaraţia sa de la Iaşi privind Ţinutul Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Domnul preşedinte ne-a ridicat un pic mingea la fileu deoarece a spus la Iaşi că politicienii maghiari sunt segregaţionişti, iar secuii sunt oameni de treabă care nu sunt interesaţi de aşa ceva. Rugămintea noastră ar fi, întrucât observăm că de ani de zile există o confuzie de termen, să clarificăm termenele. În Republica Moldova sunt două teritorii care arată foarte clar care este diferenţa între separatişti şi autonomişti, pentru că în Transnistria vorbim despre separatişti, iar în Găgăuzia de autonomişti. Vrem să spunem foarte clar că noi, atât politicienii, cât şi populaţia suntem autonomişti, şi nu separatişti", a spus Antal.

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe a adăugat că, dacă se doreşte aflarea opiniei populaţiei din zonă, ar trebui să se organizeze un referendum pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc.

"Dacă vrem să ne convingem dacă populaţia este sau nu autonomistă, soluţia este foarte simplă: să ne dea voie să organizăm un referendum, ceea ce nu s-a putut întâmpla în anii precedenţi, deoarece tot timpul, prin metode administrative sau juridice, iniţiativa de a organiza un referendum la care maghiarii să spună dacă vor sau nu autonomie pentru Ţinutul Secuiesc a fost blocată”, a afirmat Antal.

În opinia acestuia, maghiarii sunt interesaţi ca România să fie un stat puternic şi stabil, însă acest lucru se va realiza doar atunci când se vor acorda maghiarilor drepturile pe care le solicită.

Antal a adăugat că, în ultima perioadă, mulţi diplomaţi au vizitat secuimea, ceea ce demonstrează că membrii NATO şi UE sunt interesaţi de ce se întâmplă în Ţinutul Secuiesc.

"Le-am spus tuturor că există o problemă nerezolvată în această ţară, respectiv problema autonomiei secuilor din România. În momentul în care UE şi NATO au integrat România, au integrat şi această problemă nerezolvată. Şi din momentul integrării, responsabilitatea rezolvării acestei probleme revine nu numai Bucureştiului, ci şi statelor membre NATO şi UE”, a afirmat liderul UDMR Sfântu Gheorghe.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iaşi, răspunzând unei întrebări, că "unirea cu Republica Moldova şi cererile de autonomie teritorială în Ţinutul Secuiesc sunt lucruri diferite", adăugând că merge des în Covasna şi Harghita iar "oamenii de acolo nu au chef de zâzanie".

Traian Băsescu a fost întrebat, în cadrul dezbaterii organizate de Fundaţia Mişcarea Populară, dacă crede că în cazul în care România se uneşte cu Republica Moldova ar putea fi alimentate cererile de autonomie teritorială ale unora în ţara noastră.

"Sunt lucruri diferite unirea cu Republica Moldova şi cererile de autonomie teritorială în Ţinutul Secuiesc. Noi vorbim de unire în interiorul UE cu Republica Moldova. Nu cred că poate exista o legătură între apropierea Republicii Moldova de România, dar şi de UE, şi intenţiile separatiste ale unora. Merg destul de des în Covasna şi Harghita, iar oamenii de acolo nu au chef de zâzanie, de separatism şi de izolare. E doar abordarea unor politicieni, iar eu aş fi mai puţin alarmat de chestiunea asta, chiar dacă uneori ne deranjează modul cum îşi sărbătoresc zilele naţionale", a spus şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici