Antonescu: Liberalii se vor întâlni luni cu Croitoru, poziţia PNL este neschimbată

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, că a fost contactat de premierul desemnat, Lucian Croitoru, care a propus o întâlnire cu formaţiunea liberală, aceasta urmând să aibă loc, luni după-amiază, la sediul central al PNL, el menţionând că poziţia liberalilor rămâne neschimbată.

Antonescu: Liberalii se vor întâlni luni cu Croitoru, poziţia PNL este neschimbată (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Antonescu a precizat, la Realitatea TV, că a vorbit la telefon, sâmbătă după-amiază, cu Lucian Croitoru.

"A propus o întâlnire", a precizat liderul liberal, adăugând că s-a convenit ca aceasta să aibă loc, luni, la ora 16.00, la sediul central al PNL.

Crin Antonescu a subliniat că, în discuţia avută, i-a spus premierului desemnat că ştie poziţia liberalilor, dar pot avea o întâlnire dacă doreşte.

"Poziţia noastră o ştiti şi nu se schimbă", a afirmat preşedintele PNL.

"Evident că nu-i dăm voturile", a adăugat el.

Lucian Croitoru va mai avea luni întâlniri cu reprezentanţii PDL şi cu cei ai grupului minorităţilor naţionale, iar marţi cu cei ai UDMR.

Liderul PDL, premierul în exerciţiu Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că prim-ministrul desemnat, Lucian Croitoru, a invitat PDL pentru luni la consultări, menţionând că întâlnirea va avea loc unde va dori acesta.

Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a fost sunat de premierul desemnat de preşedinte, Lucian Croitoru, cu care a stabilit că se va întâlni marţi, la sediul UDMR, precizând, însă, că nu are mandat de la Consiliul Permanent al UDMR să negocieze ceva cu acesta.

Parlamentarii din grupul minorităţilor naţionale se vor întâlni, luni, la Camera Deputaţilor, cu premierul desemnat, Lucian Croitoru, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, deputatul Varujan Pambuccian, precizând că grupul îl susţine în continuare pentru funcţia de premier pe Klaus Iohannis.

La rândul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că a fost contactat telefonic de către premierul desemnat Lucian Croitoru, care i-a solicitat o întâlnire la partid sau la Senat, însă liderul social-democrat a spus că "dialogul şi consultarea nu-şi au rostul".



comentează şi tu Momentan sunt 8 comentarii
Taguri:
PNL ,
CROITORU ,
crin antonescu ,
întâlnire ,
consultări ,
preşedinte ,
premier desemnat
COMENTARII
  • XL5 18 oct 2009

    ...pacat ca in acest partid sunt si oameni care isi vad de treaba, numai acest repetent se considera pe cai mari - de fapt este umflat cu pompa ...

  • Pozitionistu 18 oct 2009

    Crinolino, care pozitie: pe dreapta ori pe stanga o vrei? Pe care ti-o trage P* Rrompetrol? Mai repetentule, ia-l pe n* SS Klaus Iohannis si duceti-va dreaku de panarame h*!

  • gogu 17 oct 2009

    Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul. Un repetent si un prostanac refuza sa discute cu unul care cat de cat are ceva in cap si vrea sa faca ceva pentru tara asta. Probabil realizeaza ca nu sunt la acelasi nivel de comunicare si atunci fac pe cocosii.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa