Antonescu: PNL nu are ceva de impus liberalilor din Comisia specială privind Roşia Montană

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri, că PNL nu are ceva de impus liberalilor membri ai Comisiei speciale pentru Roşia Montană, el arătând că faptul că PNL va vota împotriva proiectului nu înseamnă că membrii PNL din Comisie nu se pot deplasa în zonă.

164 afișări
Imaginea articolului Antonescu: PNL nu are ceva de impus liberalilor din Comisia specială privind Roşia Montană

Antonescu: PNL nu are ceva de impus liberalilor din Comisia specială privind Roşia Montană (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)

Solicitat să comenteze faptul că parlamentarii membri ai Comisiei speciale merg la Roşia Montană, inclusiv parlamentarii PNL, în condiţiile în care poziţia partidului asupra acestui subiect a fost exprimată prin vot, Antonescu a spus: "Faptul că PNL va vota împotriva acestui proiect nu înseamnă că membrii Comisiei nu se pot duce la Roşia Montană sau oriunde pentru a discuta cu oamenii'.

El a adăugat că PNL nu are ceva de impus în privinţa deplasării membrilor Comisiei la Roşia Montană.

"Decizia Comisiei e decizia Comisiei. Nu luăm noi la PNL o decizie că se duc sau nu se duc. Dacă vor să se ducă, decid că trebuie să se ducă, se duc, dacă nu, nu. Nu avem în privinţa asta ceva de impus", a spus Antonescu.

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis, miercuri, să meargă peste o săptămână la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile.

"Marţi seară sau dimineaţă ne vom deplasa la Roşia Montană, două zile, miercuri şi joi ne întoarcem. Vom avea întâlniri cu toţi reprezentanţii, şi ai minerilor, şi ai firmelor, şi ai autorităţilor şi ONG-uri, care doresc să participe", a precizat preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici