Antonescu: PNL salută şi este pe deplin solidar cu cei care au ieşit în stradă pentru a protesta
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că PNL "este pe deplin solidar" cu cei care au ieşit în stradă în ultimele zile pentru a protesta, "deşi PNL nu s-a implicat în niciun fel" în organizarea manifestaţiilor de la Bucureşti şi din alte oraşe.
"Deşi PNL nu s-a implicat în niciun fel în organizarea manifestaţiilor de protest de la Bucureşti şi din restul ţării, PNL salută şi este pe deplin solidar cu toţi cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta protestul şi faţă de înlăturarea lui Raed Arafat şi faţă de modul în care un proiect legislativ s-a încercat a fi impus neconstituţional şi protestul faţă de putere şi faţă de actuala stare de lucruri din România", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.
Crin Antonescu a apreciat că s-a dovedit că există încă în societatea românească resurse de solidaritate, de apărare a unei ordini constituţionale şi a unor valori necesare.
El a mai spus că "episodul Arafat este doar picătura care a umplut paharul" şi că nici el, nici ceilalţi din USL nu s-au implicat, tocmai pentru a nu politiza o manifestare spontană.
"Dacă PNL nu a fost implicat în organizarea acestor manifestaţii, nu înseamnă că în cazul lipsei de răspuns din partea puterii vom sta deoparte. Ne vom implica direct, prin prezenţa membrilor noştri, prin chemarea în stradă a tuturor celor care nu mai au altă soluţie pentru a-şi apăra drepturile, pentru a apăra democraţia, pentru a apăra dreptul la o bună guvernare, decât ieşirea în stradă", a adăugat liderul liberal.
Citeste si:
Antonescu: Cerem actualei puteri să ne aşezăm la masă, să pregătim cât mai curând alegeri anticipate
Citeste si:
Antonescu: Cerem actualei puteri să ne aşezăm la masă, să pregătim cât mai curând alegeri anticipate
Întrebat în legătură cu faptul că un membru al PNL ar fi fost cel care a iniţiat pe Facebook un apel la o mişcare de protest, Crin Antonescu a spus că el nu poate şi nici nu doreşte să cenzureze activitatea a zeci de mii de membri ai PNL.
"Nu ştiu dacă printre cei care au lansat pe Facebook apelul la o mişcare de protest - şi din nou salut faptul că oamenii au luat această iniţiativă şi salut că mii de cetăţeni au răspuns - era sau nu era un membru PNL. Dacă era, îl felicit în calitate de preşedinte", a spus Antonescu.
El a subliniat însă că nu a fost partidul cel care a avut iniţiativa.
"Eu nu am mers nici ieri şi nu voi merge nici azi din motive foarte simple: nu doresc să lăsăm nici cel mai mic loc de interpretare", a mai spus liderul PNL.
Crin Antonescu a cerut de asemenea Jandarmeriei şi celorlalte instituţii de ordine publică să acţioneze "cu respectarea legii, cu discernământ, cu responsabilitate". El a spus că este împotriva "oricărei încercări de a pedepsi, urmări, hărţui, amenda oameni, pentru că şi-au exprimat opţiunea democratică de a-şi manifesta nemulţumirea".
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe astăzi, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot
-
Gimnastul Flavius Koczi, campion european la sărituri
Sport astăzi, 17:06
Gimnastul român Flavius Koczi a cucerit, duminică, medalia de aur în proba de sărituri de la Campionatele Europene de la Montpellier (Franţa), cu un punctaj de 16.116. Flavius Koczi a mai cucerit medalia de bronz în concursul pe echipe. citeşte tot





Hai pd-rasti turmentati, decat atata puteti? Cu acesti analfabeti si agramati (XZ) vreti sa fiti crezuti? Se observa ca frica v-a intrat in oase, puscariile va asteapta, procurorul Ponta va asteapta la spovedit. Va veti milogii la Abtonescu sa va gratieze crimele, precum milogii handicapati.
Ma uit la realitatea TV si ma minunez cata compasiune pentru acei indivizi care au aruncat cu pietre, si cat de usor trec peste faptul ca trei oameni, zac in spital, unul in stare foarte grava. Ca in spatele acestor actiuni stau mandrii lideri din opozitie nu ma mai mira. M-ar fi mirat sa faca ceva…
vrei mesaj pro merge, vrei alt raspuns ai scris degeabs ca nu poti trimite mail. in atentia agentiilr de stiri ca sunt agentii contra cost/ stire comajdata