Artiştii care au cantat la Ziua Tineretului, audiaţi la Comisia Ridzi
Comisia de anchetă în cazul ministrului Tineretului i-a audiat, luni, pe impresarii trupelor Holograf, Sistem şi "Simplu şi Alex", care au cântat pe 2 mai în Bucureşti sau Costineşti, precum şi pe reprezentantul firmei "Mobile Event", care a plătit artiştii care au concertat în Parcul IOR.
Reprezentantul firmei "Mobile Event", George Ştirbei, le-a spus deputaţilor din comisia de anchetă că s-a ocupat de concertul din 2 mai din Bucureşti din Parcul IOR şi de două instalaţii de Karaoke din Costineşti şi din Bucureşti, fiind contactat pentru acest lucru de firma Artisan Consultingşi primind pentru serviciile prestate 31.855 de euro.
El a precizat că pentru concertul din Parcul IOR , adică pentru scenă, sunet, lumini, pentru cei cinci artişti care au cântat, precum şi pentru gardul din jurul scenei, a primit suma de 28.570 euro.
"Scena a fost mobilă, hidraulică, de 12 metri pe 10 metri, dotată cu lumini, sunet, garduri în jurul scenei pentru a proteja artiştii şi o cameră care a filmat evenimentul", a explicat George Ştirbei. El a precizat că artiştii care au cântat pe această scenă din parcul IOR, pe 2 mai, au fost Holograf, Viţa de vie, Sistem, Pepe şi DJ Silvia.
"Eu m-am ocupat de scena din partea stângă a parcului IOR, de lângă Clubul Şahiştilor", a explicat reprezentantul firmei "Mobile Event", care a mai spus că ştie "din bârfe" că şi în partea dreaptă a parcului IOR ar fi fost amenajată o altă scenă pe care au cântat alţi artişti. El a spus că ultima tranşă de bani a încasat-o pe 6 iunie şi că, până la primirea banilor, a plătit artiştii din surse proprii.
Impresarul trupei Sistem Zsoltan Toth a precizat că trupa pe care o reprezintă a participat la evenimentul din 2 mai din parcul IOR, după ce a fost contactat de firma "Mobile Event" şi că a încasat banii pentru această prestaţie artistică.
Impresarul trupei Sistem a fost întrebat de parlamenatrii din comisie dacă Sistem a mai susţinut spectacol pe 2 mai şi în alt loc, în afară de Parcul IOR. "Nu. Cu 30 de butoaie e greu să ne mutăm", a răspuns impresarul trupei.
Şi impresarul formaţiei Holograf, Mitrea Aurel, a spus că artiştii pe care-i impresariază au primit banii pentru prestaţia artistică din 2 mai din parcul IOR şi a precizat că aceştia nu au mai cântat în acea zi în altă parte.
Multe dintre întrebările membrilor comisiei au aparţinut deputatului PSD, cântăreţul Victor Socaciu, care a vrut să ştie dacă artiştii au primit banii înainte sau după ce au cântat pe 2 mai de Ziua Tineretului la evenimentul iniţiat de MTS.
După audierea impresarilor, membrii comisiei parlamentare au discutat cu preşedinta Autorităţii Naţionale de Reglementare a Achiziţiilor Publice, Cristina Trăilă, care a apreciat că MTS a încheiat un contract pentru servicii de recreere culturale şi sportive şi că decizia autorităţii contractante "se încadra în limitele legii".
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe astăzi, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot
-
Gimnastul Flavius Koczi, campion european la sărituri
Sport astăzi, 17:06
Gimnastul român Flavius Koczi a cucerit, duminică, medalia de aur în proba de sărituri de la Campionatele Europene de la Montpellier (Franţa), cu un punctaj de 16.116. Flavius Koczi a mai cucerit medalia de bronz în concursul pe echipe. citeşte tot





un arab scutura un covor de la etajul 4.
un trecator il intreaba: ce are, nu porneste ?
dar in ior exista deja o scena, chiar doua daca imi aduc bine aminte : una la biserica de lemn si alta dupa pod, in stanga.... sau este bagat si negoita in toata ecuatia asta ? dece nu a fost organizat ev si in sectorul 1, 2 sau 4, nu se intelegeau la "parindarat" ?
vorba cantecului lui socaciu"aia hoti,astia hoti...mama lor la toti"dar el e ce cauta printre ei ?!?!?