Aurescu: Luxemburg preia preşedinţia Consiliului UE într-o perioadă extrem de complicată

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat, luni, că Luxemburg preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-o perioadă extrem de complicată pe plan european, marcată de criza datoriilor Greciei, dar şi de fenomenul migraţiei.

153 afișări
Imaginea articolului Aurescu: Luxemburg preia preşedinţia Consiliului UE într-o perioadă extrem de complicată

Aurescu: Luxemburg preia preşedinţia Consiliului UE într-o perioadă extrem de complicată

"Luxemburgul preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-o perioadă extrem de complicată pe plan european, marcată de diverse provocări, de la criza datoriilor din Grecia până la provocările fenomenului migraţiei, persistenţa unei situaţii volatile de securitate în vecinătatea estică şi în cea sudică a Uniunii Europene", a spus Aurescu, într-o conferinţă de presă de lansare a preşedinţiei luxemburgheze a Consiliului UE.

Ministrul de Externe a dat asigurări ambasadorului Luxemburgului la Bucureşti, Christian Bieverde, referitor la întregul sprijin al României pentru preşedinţia luxemburgheză, având în vedere relaţia specială dintre cele două state, din punctul de vedere al traseului european al României.

"Este o sarcină enormă şi o responsabilitate mare şi chiar dacă este a douăsprezecea oară când Luxemburgul are onoarea de a deţine preşedinţia, ne-am pregătit foarte bine cu această ocazie şi ne vom concentra toate resursele pentru a face din asta un succes şi a ne arăta angajamentul puternic pentru integrare europeană", a declarat ambasadorul la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Christian Bieverde a anunţat că strategia pentru preşedinţia luxemburgheză este de a pune accentul pe problemele cetăţeanului, astfel încât UE să fie mai atractivă pentru cetăţeni. Priorităţile preşedinţiei luxemburgheze pentru al doilea semestrul al anului 2015 sunt stimularea investiţiilor pentru asigurarea creşterii economice şi a locurilor de muncă, aprofundarea dimesiunii sociale a UE, migraţia, revitalizarea pieţei unice prin concentrare pe dimensiunea digitală, plasarea competitivităţii într-un cadru global şi transparent, promovarea dezvoltării durabile şi întărirea prezenţei europene pe plan global.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici