Baconschi: N-am simţit că PDL acţionează ca o forţă coerentă şi cu destulă voinţă politică

Teodor Baconschi declară, într-un interviu la Deutsche Welle, că va candida la alegeri, dar că nu ştie încă în ce colegiu, el apreciind totodată că PDL nu acţionează ca o forţă coerentă, cu mesaj public unitar şi cu destulă voinţă politică.

217 afișări
Imaginea articolului Baconschi: N-am simţit că PDL acţionează ca o forţă coerentă şi cu destulă voinţă politică

Baconschi: N-am simţit că PDL acţionează ca o forţă coerentă şi cu destulă voinţă politică (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Voi candida la alegerile generale. Nu mi-am ales colegiul încă, pentru că nu ştim cum va arăta legea electorală şi dacă vor fi redesenate actualele colegii. E normal să mă duc spre electorat şi să-l întreb dacă vrea sau nu oameni de felul meu", a spus Baconschi.

Referindu-se la PDL, Baconschi a spus că a încercat să se integreze în această organizaţie politică.

"PDL e suficient de mare că să aibă oameni de toate felurile: mai buni, mai răi, competenţi sau doar nocoroşi", a spus prim-vicepreşedintele formaţiunii.

"Liderii PDL - şi la centru şi din teritoriu -, colegii din BPN, sunt oameni cu experienţă politică certificată în timp şi care au aceste reţele şi care au şi cu ce să se laude la sfârşitul unui mandat, ca primari de oraşe de exemplu. Colegii care au intrat mai recent în partid îmi sunt mai apropiaţi. De la Traian Ungureanu, cu care sunt prieten din adolescenţă, până la Monica Macovei, Sever Voinescu, Cristian Preda, Theodor Paleologu, cu care iarăşi sunt prieten. Sunt oameni cu care mă cunosc şi cu care am afinităţi obiective. Dar ca să te integrezi într-un partid politic nu trebuie să vii cu aerul că tu eşti bun şi ceilalţi sunt proşti, tu eşti nou, ceilalţi sunt vechi. Cred că există suficientă inteligenţă în interiorul PDL pentru a se vedea care e direcţia bună. Această direcţie este de multe ori dictată de bunul simţ şi acesta nu a dispărut din PDL", a mai spus Teodor Baconschi.

Întrebat dacă în partid a simţit nemulţumirea exprimată şi de preşedintele Băsescu atunci când a spus că, dacă el s-ar fi aflat în fruntea PDL, acesta ar fi fost mai bine condus, Baconschi a spus că a identificat o astfel de nemulţumire, însă a adăugat că este "foarte greu să guvernezi şi să conduci un partid în acelaşi timp".

"E necesar ca membrii BPN şi toţi membrii PDL să se ocupe în perioada următoare de relansarea partidului. Formal, partidul a tras concluziile după congresul de anul trecut. Dar acum e nevoie şi de o coordonare de sus până jos pentru ca mesajele partidului să fie mai clar exprimate şi pentru ca dialogul cu cei pe care-i reprezentăm să fie cât mai amplu, nu sporadic. (...) Sigur că o nouă conducere are nevoie de o perioadă de rodaj, ca o maşină nouă. Însă rodajul s-a terminat. Ar trebui să fim deja în stare să atingem viteza de croazieră cu întregul partid. Dar n-am simţit pentru moment că partidul acţionează ca o forţă coerentă, pe mesaj public unitar şi cu destulă voinţă politică, astfel încât să facem diferenţa", a spus Baconschi.

El a mai spus că "viitorul PDL depinde, ca şi trecutul recent şi prezentul, de parteneriatul cu preşedintele".

Baconschi a apreciat că "preşedintele Traian Băsescu, cu toate defectele pe care unii şi alţii i le reproşează, e un politician de prim-plan cam fără pereche în aceşti ultimi zece ani".

"El a dezvoltat o viziune despre reforma României. Avem nevoie de această reformă, dincolo de joaca cu lopăţica în ţarcul cu nisip al politicii dâmboviţene. Ne interesează reforma statului şi avem în preşedinte vectorul major care a împins înainte aceste lucruri. Credeţi-mă că fără el nu se apuca niciun partid să lanseze o astfel de agendă", a mai spus Baconschi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici