Băsescu: Cine crede că se poate utiliza limbaj dublu, una spui acasă, alta la Bruxelles, se înşeală

Preşedintele Băsescu a declarat, la Bruxelles, unde a avut întâlniri cu Jose Manuel Barroso, Viviane Reding şi Herman Van Rompuy, că a avut "discuţii bune", din care a putut trage concluzia că "cine crede că se poate utiliza limbaj dublu, adică una să spui acasă, alta la Bruxelles, se înşeală".

281 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Cine crede că se poate utiliza limbaj dublu, una spui acasă, alta la Bruxelles, se înşeală

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Demnitarii UE ştiu perfect ce se întâmplă în România", a spus el.

Potrivit lui Băsescu, s-au manifestat îngrijorări legate de situaţia politică din ţară şi în mod direct de funcţionalitatea statului de drept.

"Din acest punct de vedere, i-am asigurat pe toţi cei cu care am avut întâlniri că instituţiile statului român au rezistat şocului.
Statul de drept este o realitate a României, dar din păcate trebuie reconfirmată, am pierdut ceva ce am avut", a mai spus preşedintele.

Traian Băsescu a arătat că reconfirmarea trebuie făcută nu prin vorbe, ci prin fapte, acţiuni concrete şi declaraţii corecte.

Băsescu: I-am asigurat pe oficialii europeni că România menţine drumul spre Vest

Preşedintele Traian Băsescu a mai menţionat că i-a asigurat pe oficialii europeni că România "menţine fără ezitare drumul spre Vest", adăugând că la Bucureşti a fost şi un ministru de externe care "era pe drum invers".

"I-am asigurat că România îşi menţine fără ezitare drumul spre Vest şi că nu pot exista dubii asupra acestui lucru", a afirmat Băsescu, la începutul declaraţiei sale de presă.

Întrebat de jurnalişti de ce este nevoie să reafirme acest lucru partenerilor externi în condiţiile în care clasa politică din România este pro-occidentală, Băsescu a răspuns că "am avut un ministru de externe care era pe drum invers".

"Am avut un ministru de externe care era pe drum invers. O lua pe toate azimuturile numai spre UE şi Washington nu", a afirmat el.

De asemenea, el a menţionat că asigurările sale sunt exprimate preventiv, având în vedere neînţelegerile care decurg din declaraţii ale unor oficiali români, chiar dacă nu contestă orientarea pro-occidentală a întregii clase politice din România.

(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Bruxelles, Marius Frăţilă)
 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici