Băsescu: Dacă suspendarea numirii lui Blaga a vizat să nu avem ministru de alegeri, s-a reuşit
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, dacă obiectivul solicitării de suspendare a decretului prin care Vasile Blaga a fost numit interimar la MAI a fost acela de a nu avea ministru de Interne în perioada alegerilor, atunci acesta a fost din păcate atins.
Băsescu: Dacă suspendarea numirii lui Blaga a vizat să nu avem ministru de alegeri, s-a reuşit (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Dacă obiectivul a fost să nu avem Ministru de Interne în perioada alegerilor, acesta a fost, din păcate, atins", a afirmat Băsescu.
Şeful statului a remarcat că suspendarea survine la expirarea celor 45 de zile de interimat al lui Blaga la MAI.
El a adăugat că decizia Curţii de Apel Bucureşti este "cel puţin interesantă", având în vedere decizia anterioară a Curţii Constituţionale pe acest subiect.
"Din punctul meu de vedere, este o abordare cel puţin interesantă a instanţei având în vedere că acelaşi decret a fost atacat la Curtea Constituţională (...), iar Curtea Constituţională a dat dreptate Preşedinţiei", a afirmat Traian Băsescu.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, suspendarea decretului prin care Dan Nica a fost înlocuit cu Vasile Blaga la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), până la pronunţarea instanţei pe anularea acestui act al preşedintelui.
-
Campanie a Crucii Roşii pentru oamenii izolaţi de zăpadă. Unde pot fi făcute donaţii
Social astăzi, 14:03
Crucea Roşie Română lansează o campanie pentru ajutorarea persoanelor blocate de nămeţi, izolate şi fără posibilităţi de aprovizionare în judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Giurgiu, Dâmboviţa, Botoşani, Bacău, Iaşi, Arad, Brăila, Neamţ şi Ilfov pentru a duce apă, alimente de bază şi pături. citeşte tot
-
REPORTAJ: Zeci de mii de oameni din Vrancea, izolaţi şi fără alimente, aşteptând ajutorul autorităţilor - GALERIE FOTO
Social astăzi, 13:56
Zeci de mii de oameni din Vrancea sunt izolaţi din cauza nămeţilor. Zăpada ajunge până la streaşina caselor, iar pentru a putea ieşi din locuinţe oamenii au săpat tuneluri înguste. Rafturile magazinelor sunt goale, iar acolo unde pâinea a ajuns, după şase zile, s-a dat cu raţia. citeşte tot





PSD urmareste cam multe chestii... cand naiba li s-o infunda si lor? vad ca tot mai exista prostime de partea lor...
JOS TIRANUL! NU STII CUM SA MAI CONTROLEZI JUSTITIA ROMANA BASEXULE, LASA CA TE VOM PRIVI INVARGAT DUPA 6 DECEMBRIE.
JOS MAFIA DIN ROMANIA! JOS MOGULUL SEF, TARTORELE MOGULILOR ADICA TRAIAN BASEXU.
Jos cu comunistii si fariseii politicii romanesti (PSD si PNL). Ati inebunit cu toti? mai Patriciule si mai Vantule, batute-ar crivatul, inca nu v-ati dus la parnaie? mai banditilor, nu va este rusine de mocirla in care ati dus Romania? Mai Antonescule, fetiscana violata, si tu Geoana, si tu pseudo-procurorule Ponta si toata sleahta voastra, inca nu sunteti convinsi ca poporul nu va vrea? O sa va convingeti pe 6 decembrie.