Băsescu: Dizolvarea Parlamentului e o cale de a ieşi dintr-o criză politică
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Iaşi, că nu doreşte alegeri anticipate, dar a menţionat că nu poate să nu se gândească la faptul că dizolvarea Parlamentului este o metodă democratică de a ieşi dintr-o criză politică.
Băsescu: Dizolvarea Parlamentului e o cale de a ieşi dintr-o criză politică (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)
Preşedintele a spus că nu doreşte alegeri anticipate, pentru că acestea ar pica într-un moment foarte prost.
"Nu-mi doresc alegeri anticipate, pentru că pică într-un moment foarte prost", a spus şeful statului.
El a adăugat însă că, pe de altă parte, că nu poate să nu se gândească la faptul că dizolvarea Parlamentului este o metodă democratică de a ieşi dintr-o criză politică.
"Însă nici nu pot gândi că acest instrument de deblocare a crizelor politice pe care îl reprezintă alegerile anticipate nu pot să-l folosesc", a spus Băsescu.
Preşedintele a menţionat că dizolvarea Parlamentului este o metodă de depăşire a unei crize politice.
El a afirmat, referindu-se la subiectul legat de guvernare în viitor, că pot fi făcute înţelegeri fie privind participarea la guvernare, fie alianţe pentru susţinerea guvernării.
"Trebuie găsită o soluţie pentru pentru găsirea unei majorităţi parlamentare, fie efective, prin participarea la guvernare, fie pe bază de protocol pentru susţinerea din Parlament, o alianţă la guvernare, şi în momentul de faţă nu mai poţi să spui cine-i mai bun partener, cine-i mai rău partener, pentru că cel puţin PDL-ul a încercat toate variantele", a spus Băsescu.
-
Circulaţie închisă pe autostrada A2 Bucureşti - Feteşti. Lista drumurilor naţionale cu restricţii. 165 de trenuri anulate
Social astăzi, 09:31
Circulaţia este închisă pe A2 Bucureşti-Feteşti şi pe 29 de drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, a anunţat CNADNR, precizând că joi va fi deszăpezită şi Centura de Sud a Capitalei, în urma intervenţiei rezultând galerii de zăpadă de patru-cinci metri. citeşte tot
-
Americanii susţin în proporţie zdrobitoare politica externă şi de securitate naţională a lui Obama
Externe astăzi, 09:20
Alegătorii americani susţin, cu o majoritate zdrobitoare, politica externă şi de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama, în special folosirea avioanelor fără pilot şi strategia sa în Afganistan, potrivit unui sondaj publicat miercuri. citeşte tot





Bine ca macar cineva se gandeste la o solutie de a iesi din actuala criza politica dar bineinteles ca nu se poate pentru ca toti inteligentii din PSD SI PNL trebuie sa intoarca totul impotriva lui Basescu asa incat toate problemele sa cada tot in carca lui. Mai lasati-l fratilor in pace sa-si faca treaba pentru spre deosebire de Antonescu care habar nu are de rolurile institutiilor din tara asta macar stie ce face.
La exact 20 de ani de la caderea comunismului, noi românii ne regasim aproape în aceeasi situatie. Avem deci 20 de ani de "experienta democratica româneasca" , fiindca pîna în 96 am avut parte de "comunismul cu fata umana", care a revenit în 2000. Cum am pasit noi în democratie, prin executarea "conducatorului iubit", dar mai ales "simulacru de proces", ne arata si astazi ca democratia româneasca este atipica. Numai o revolutie adevarata ne va schimba cu adevarat...
Dupa toate regulile, cred ca avem de-a face cu o forma de alienatie mintala cu accente
schizofrenice, depersonalizare accentuata prin deviatie comportamentala,pe fondul unei transmutatii
mintale intr-o conjunctura hiperbolica,in eteromanie progresiva care este precursorul unei hipertimii
galopante determinate de exhibitionismul maladiv. Marele profesor de psihologie Karl Leonard in
lucrarea ,,Personalitati accentuate,, definea acest tip de ,,alterare mintala,, ca o ,,transgresare a lumii
eterice din virtualul malefic in realitatea victionala,,.Specific acestui tip de individ sunt urmatoarele
manifestari pregnante:
1.Pentru dezvoltarea si exacerbarea germenilor maladivi comportamentali, a avut nevoie de doi
factori:factorul mediu circumstantial si factorul politic complementar.
a.Factorul mediu circumstantial a fost oferit de populatie prin doua forme:
a1.nemultumirile fata de erorile si abuzurile vechilor guvernari;
a2.mituirea comunitatilor sarace, aduse in pragul disperarii, care si-au pierdut constiinta civica, cu
bunuri alimentare de mica valoare comparativ cu valoarea votului lor;
b.Factorul politic, s-a concretizat in coalizarea ,,rezidurilor menajere a nonvalorilor’’ din partidele
de pe esicherul politic, si organizarea lor in cea mai paguboasa organizatie mafiota care a pornit sub
numele de PD, si ulterior PDL.S-au regasit aici toti care nu au avut acces sau au avut acces limitat
la putere, la fondurile publice, care aveau un singur ideal: jecmanirea Romaniei prin orice mijloc, in
interes propriu.
2.Dupa exploatarea discretionala a circumstantialului si subjugarea complementaismului,incepe
dezagregarea realitatii si manifestarea in forta a alienatiei.
Este stadiul in care poporul in inconstienta sa fata de pericolul individului,ii ofera puterea in urma
votului, si asteapta realizarea promisiunilor electorale.
In acelasi timp, prin succesul reportat, sustinatorii sai vorace, vad in el stapanul care ii va conduce la
bogatiile poporului, si se prosterneaza in fata lui.Astfel apare un partid de marionete, conduse de un
personaj depersonalizat,discurabil, precum impostorul Emil Boc.(Profesorul universitar de drept
constitutional care nu cunoaste Constitutia!)
De acum incolo, realitatea se transforma in irealitate pt.Basescu.El crede ca este un stapan absolut,
in fata caruia institutiile statului si puterile in stat ii sunt subordonate.Ignora si instiga la
nerespectarea Parlamentului si Justitiei, ignora si instiga la nerespectarea Constitutiei, incearca sa
impuna si sa mentina guverne nelegitime, impune si propaga perceptele antinationale ,,destrama si
subjuga,, (divide et impera).
Expresiile utilizate in campania electorala exprima perceptele sale vis-à-vis de calitatea poporului.
Prin expresia ,,..ii voi invinge pe toti ‘’ el pune mai presus cateva personalitati politice ,,cu care se ra zboieste’’,ignorand ca de fapt poporul care decide.Pentru el, in acest context, poporul este o masa de manevra, surclasata de acei candidati cu care el se lupta.
Prin expresia ,,nu voi lasa Romania pe mana…..’’, el déjà se crede stapan absolut asupra Romaniei, pe care o asimileaza unei mosii proprii.
Instictele de a dizolva Parlamentul, de a-l reduce, sunt demonstratii de nebunie accentuata, care justifica inclusiv ,,jocurile aventuriere’’ de raliere la asociatii teroriste arabe contra propriilor concetateni.
Acestea sunt cateva ( condensate) analize ale unui individ amalagmatic si efemer,care se bazeaza pe realitatile conjuncturale, expunerile si declaratiile necenzurate ale propriilor consilieri si colaboratori.
Sunt parte din viitorul volum care va apare in anul 2010 sub numele de ,,Un presedinte unicat : impostor,infractor,tradator,terorist contra propriei tari’’.