Băsescu: Nu am sesizat în momentul de faţă vreo exagerare, condiţionări sau şantaje din partea UDMR

Preşedintele Traian Băsescu susţine că nu a sesizat până acum "vreo exagerare, condiţionări sau şantaje din partea UDMR", adăugând însă că în nicio coaliţie nu vor fi acceptate obiective care vizează autonomia pe criterii etnice, astfel că "extemiştii pot dormi neliniştiţi".

27 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Nu am sesizat în momentul de faţă vreo exagerare, condiţionări sau şantaje din partea UDMR

Băsescu: Nu am sesizat în momentul de faţă vreo exagerare, condiţionări sau şantaje din partea UDMR (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Covasna, că nu a sesizat "condiţionări" din partea UDMR, menţionând că Uniunea a avut un deziderat al ei privind Legea educaţiei.

"Deci, nu am sesizat în momentul de faţă vreo exagerare, condiţionări sau şantaje din partea UDMR. Trebuie înţeles în acelaşi timp că şi ei ca formaţiune politică au anumite obiective, iar un parteneriat implică să priveşti şi la obiectivele lor", a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat, însă, că aceste obiective nu pot viza autonomia pe criterii etnice, deoarece un astfel de deziderat nu poate fi acceptat în nicio coaliţie.

"În niciun caz obiective care ar viza autonomia pe criterii etnice nu vor fi o condiţie care să poată fi acceptabilă. Nici în actuala coaliţie, în nici o altă coaliţie. Din acest punct de vedere extremiştii pot dormi neliniştiţi, nu îşi pot atinge obiectivul", a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a făcut aceste declaraţii în contextul în care a fost întrebat dacă PDL nu pierde din electoratul său din Transilvania în urma colaborării cu UDMR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici