Blaga: Udrea are o şansă la Primăria Capitatei
Secretarul general al PDL Vasile Blaga a declarat, la Antena 3, că Elena Udrea, recent desemnată preşedinte interimar al organizaţiei Bucureşti, are "o şansă" în privinţa alegerilor pentru Primăria Capitalei, deşi actualul primar general Sorin Oprescu este "un contracandidat serios pentru oricine".
"Doamna Udrea a fost împuternicită de BPN, luni, (ca preşedinte interimar al PDL Bucureşti - n.r.) în urma deciziei lui Liviu Negoiţă - şi îmi pare rău că a luat decizia asta - de a nu mai conduce interimar organizaţia de Bucureşti. (...) Îi doresc mult succes şi cred că chiar poate să se descurce bine", a spus Blaga la Antena3.
Întrebat dacă este posibil ca acest post să fie o trambulină către candidatura la Primăria Capitalei, Blaga a spus că "poate fi o astfel de soluţie".
"O să vedem cum evoluează lucrurile în timp, cum evoluează percepţia publică despre fiecare dintre noi. Pentru că, până la urmă, noi totdeauna am luat o decizie corectă, ca să ne prezentăm în alegeri cu cel mai bun dintre noi - şi bun în sensul în care te vede electoratul. Din acest punct de vedere, eu cred că are o şansă. Deşi, aş vrea să spun de pe acum că domnul Oprescu este un contracandidat serios pentru oricine", a continuat Vasile Blaga.
Potrivit secretarului general al PDL, Sorin Oprescu este un primar care ştie să comunice.
"Un primar care ştie să comunice - şi poate fi acuzat de orice domnul Oprescu, numai că nu ştie să comunice nu - porneşte de departe cu prima şansă în orice competiţie electorală", a opinat el.
Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a fost desemnată, luni, de BPN al PDL, drept preşedinte interimar al organizaţiei partidului din Bucureşti, a anunţat vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Sansa doamnei udrea la primaria capitalei este una foarte mare si de aceeacred ca Bucurestiul are sanse de redresare.
d-na Udrea are dreptate, cand o sa fie Bucurestiul un oras ingrijit?? daca ar fi dumneaei primar general sigur s-ar face treaba mult mai repede!
Udrea sa stea la minister nu are ce cauta la primarie, domnul Oprescu este un primar cu un mare plus si anume ca nu depinde de vreun partid, este independent si asa trebuie sa ramana primarul general ca Bucurestiul sa prospere