Boc: PDL va analiza şi va veni cu o propunere de premier
Democrat-liberalii vor purta discuţii în interiorul partidului şi vor veni cu o propunere de premier, a anunţat, miercuri seară, liderul formaţiunii, Emil Boc, care a declarat că partidul pe care-l conduce nu refuză nicio discuţie cu niciun alt partid politic pe această temă.
"Ne interesează să avem rapid un guvern şi să rezolvăm astfel problema crizei economice şi pe cea a respectării angajamentelor externe ale României (...) Nu refuzăm nicio discuţie cu niciun partid politic", a declarat, miercuri seară, preşedintele PDL Emil Boc.
Boc s-a declarat onorat de faptul că PDL l-a propus tot pe el pentru a fi desemnat premier, însă a afirmat că această propunere "nu este şi soluţia zilei".
În aceste condiţii, potrivit liderului partidului, PDL va analiza şi va face preşedintelui o propunere de premier.
Boc a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor care doreau să afle dacă PDL a decis la rândul său să sprijine desemnarea lui Klaus Iohannis, varianta propusă şi susţinută de toate celelalte formaţiuni politice parlamentare.
Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, că PDL, renunţând la candidatura anunţată la consultările de marţi, a făcut solicitarea să poată transmite o propunere de prim-ministru la Preşedinţie, plecând de la premisa că este partidul cu cel mai mare număr de parlamentari.
"Astăzi (miercuri - n.r.), PDL, renunţând la candidatura pentru funcţia de prim-ministru anunţată ieri (marţi - n.r.), în consultări, a făcut solicitarea să poată să transmită şi el o propunere pentru funcţia de prim-ministru la Preşedinţie, plecând de la premisa că este partidul cu cel mai mare număr de parlamentari, aşa cum a rezultat din alegeri", a anunţat Traian Băsescu.
El a amintit că, în calitate de şef al statului, a desemnat premieri doar de la partidele sau alianţele politice înregistrate juridic, care au câştigat cele mai multe mandate de parlamentari.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Ordinarul asta de Basinescu nu mai poate de Constitutie, de parlament, de cea mai elementara regula a democratiei, aceea ca o majoritate formata in parlament da primul ministru, el pune tot de la lingaii lui din PD, ca sa fie la putere.
Am o presimtire ca paranoicul asta insetat de putere (mai mult chiar decat de alcool) nu se va lasa dus din Palatul Cotroceni decat cu picioarele inainte.
Credeam ca nu voi mai avea sentimentul asta de neputinta in fata unei veritabile dictaturi a unui politruc, pe care il aveam inainte de 1989.
Sunt sigur ca, daca ordinarul asta mai prosteste lumea sa-l vooteze o data, va dizolva parlamentul si va modifica si constitutia, ca sa aiba puterea absoluta si sa-si aroge dreptul la inca 2 mandate.
Pentru el, democratia e doar o vorba goala, orice ar scrie in constitutie el intrepreteaza dupa bunul plac, pentru a-si asigura intreaga putere lui si clicii de lingai si mafioti care-l inconjoara.
Cel mai mare regret il am ca acum 4 ani am fost prostit de lacrimile lui regizate si l-am votat pe paranoicul asta insetat de putere si alcool.
singura salvare a PDL ar fi sa iasa la rampa maine si sa spuna ca il sustine pe Klaus Iohannis la functia de prim-ministru. Orice alta gangaveala o sa-i coste scump pe marionetele astea portocalii.
ma umfla rasul cand ma uit la personajul asta tragicomic - Bocus Pocus - care si-a dat arama pe fata cand a dovedit ca nu stie sa piarda si si-a luat jucariile din parlament si a plecat injurand pe toata lumea. Adica 65% din parlament face o propunere de prim-ministru, si presedintele zice nu ca nu imi convine mie. Dupa care vine 35% din parlament si face o alta propunere si presedintele zice perfect. Imi vine sa vomit tovarasa Boc si tovarase Basescu, o sa platiti scump la alegeri nesimtirea de care dati dovada amandoi.