Campanie de susţinere a lui Traian Băsescu pe Facebook, declanşată odată cu protestele din stradă
O campanie de susţinere a preşedintelui Traian Băsescu a fost declanşată pe Facebook imediat după începerea protestelor din stradă din ultimele zile, unul dintre mesajele postate fiind citatul lui Baconschi în care apare formula "mahalaua violentă şi ineptă încolonată".
Una dintre paginile create pe Facebook în favoarea şefului statului este intitulată "Alături de Preşedintele Nostru".
"Anul care începe va fi crucial pentru România. Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii", este unul dintre mesajele postate de persoana care a creat pagina şi care este preluat de pe blogul prim-vicepreşedintelui PDL Teodor Baconschi, la care se adaugă: "Tu de care parte eşti? Susţine-ţi Preşedintele!".
Pe această pagină dedicată susţinerii şefului statului au fost postate mai multe fotografii cu acesta, printre care cele din timpul întrevederilor cu preşedintele SUA, Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.
De asemenea, mai sunt publicate fotografii din timpul mitingurilor electorale, în care apar oameni cu pancarte pe care sunt scrise mesaje de genul "Traiane, nu eşti singur. Eu sunt aici!" sau "Băsescu, ai votul nostru".
Citeste si:
COMENTARIU: Protestul fără scop
Într-una dintre aceste fotografii, şeful statului apare alături de soţia sa, Maria, care poartă un tricou pe care este scris: "Există ceva mai rău decât oamenii răi... indiferenţa oamenilor buni".
Unele dintre mesajele celor care au accesat această pagină sunt critice, cu mesaje dure antiprezidenţiale.
La capitolul informaţii ale persoanei care a creat pagina apare un îndemn: "Toţi cei care îşi susţin preşedintele să dea LIKE".
Totodată, website-ul indicat este cel al Administraţiei Prezidenţiale, respectiv www.presidency.ro.
Citeste si:
PROTESTELE ÎN IMAGINI: Cum a decurs a patra zi de proteste din Bucureşti - VIDEO, GALERIE FOTO
Până la ora transmiterii acestei ştiri, pagina a primit peste 5,119 de like-uri.
Un alt grup creat în ultimele zile pe Facebook pentru susţinerea şefului statului se intitulează "Alături de Traian Băsescu" şi are până acum aproape 500 de like-uri.
Şi manifestaţiile din ultimele zile din stradă au început tot printr-o campanie de mobilizare pe Facebook.
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot





basescu pt cine a vrut si vrea puterea ? pt *? Pe el colaborarea cu securitatea il recomanda,vedeti ca v-a degerat neuronul.
oau!ce de sustinatori are mascariciul.
nu va mai uitati la ..antene! nu fac decat sa incite lumea il sustin pe base si guvernu actual .daca cei ce inteleg cu adevarat ce vor cei din opozitie [adica instabilitate] am esi in strada am fi cu mult, mult mai multi