Candidaţii pentru ASF, CNA şi directorul Agerpres, pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea şedinţă, miercuri, de la ora 14.00, pentru a vota candidaţii pentru funcţiile vacante din ASF, CNA, CNSAS precum şi numirea directorului Agerpres.

582 afișări
Imaginea articolului Candidaţii pentru ASF, CNA şi directorul Agerpres, pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri

Candidaţii pentru ASF, CNA şi directorul Agerpres, pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri

„Şedinţa Birourilor permanente reunite a avut pe ordinea de zi înscrierea rapoartelor cu nominalizările de la 4 instituţii - CNSAS, CNA, AGERPRES, numirea directorului general, şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. În ceea ce priveşte raportul pentru ASF, el încă nu a sosit pe masa Birourilor permanente reunite, dar, sub rezerva primirii raportului, a fost înscris pe ordinea de zi de mâine (miercuri - n.r.), când vom avea un plen reunit al Senatului şi Camerei, la ora 14.00”, a declarat marţi, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei conducerii reunite a Parlamentului.

Comisiile de cultură comune ale Parlamentului au dat, marţi, vot favorabil candidaturii Claudiei Victoria Nicolae pentru funcţia de director al agenţiei naţionale de presă Agerpres.

Leonardo Badea, actualul preşedinte al ASF a fost votat, marţi, în şedinţa comună a Comisiilor reunite pentru buget şi politică economică ale Parlamentului pentru un al doilea mandat la şefia instituţiei.

Preşedintele Comisiei pentru buget a Camerei Deputaţilor, Marius-Constantin Budăi a anunţat şi restul candidaţilor validaţi pentru alte funcţii de conducere în cadrul ASF, după cum urmează: "Prim-vicepreşedinte membru executiv- Dascălu Elena Doina- 40 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă şi 21 abţineri . Vicepreşedinte membru executiv, sectorul instrumente şi investiţii financiare-Bota Marius Sorin Ovidiu - 38 voturi „pentru”, 21 voturi „împotrivă şi 2 abţineri. Vicepreşedinte membru executive sectorul asigurări.reasigurări- Roşu Cristian 39 voturi „pentru”, 21 voturi „împotrivă şi 2 abţineri. Vicepresedinte membru executiv, sectorul sistemului de pensii private- Armeanu Ştefan Daniel 41 voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi 5 abţineri. Membru neexecutiv- Birtalan Joszef cu 41 voturi „pentru”, niciun vot împotrivă şi 21 abţineri. Grădinescu Gabriel- membru neexecutiv 41 voturi „pentru”, 21 împotrivă şi nicio abţinere. Socol Aura Gabriela 41 voturi „pentru”, 17 voturi împotrivă şi 4 abţineri. Şi Wlassopol Ovidiu Răzvan- 40 voturi „pentru”, 21 „împotrivă şi o abţinere”".

Comisiile de cultură ale Parlamentului au audiat şi au întocmit, marţi, un raport asupra candidaţilor pentru funcţia de membru titular în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru un mandat de 6 ani.

„Vă dau citire la rezultatul votului. La preşedinte şi la Guvern nu au fost probleme. Propunerea PSD de la Senat a întrunit 18 voturi, propunerea PNL de la Senat a întrunit 21 de voturi, propunerea UDMR de la Senat a întrunit 23 de voturi. Acestea sunt cele trei propuneri care merg în plen, au fost validate şi au trecut. Propunerea ALDE de la Senat a întrunit 10 voturi. Ceea ce înseamnă că cei trei care au trecut sunt Bălaşa Sorescu Nicolae-propunerea PSD. Alexandru Cristea şi cu Oana Simona Dinică (supleant) de la PNL şi Borsos Eva de la UDMR. Propunerea ALDE şi cele două propuneri independente nu au întrunit voturile necesare”, a anunţat Radu Preda, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului. De asemenea, propunerile din partea Camerei Deputaţilor avizate pozitiv sunt Maria Gubernat şi Elena Sorescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici