Cătălin Predoiu: Ca de obicei, cei care slujesc Justiţia sunt inculpaţi în Parlament

Cătălin Predoiu, ministrul propus pentru portofoliul Justiţiei în Cabinetul Cîţu, a spus, marţi, într-un schimb de replici cu senatorul Şerban Nicolae, că, aşa cum se întâmplă de obicei, „cei care slujesc Justiţia sunt inculpaţi în Parlament”.

637 afișări
Imaginea articolului Cătălin Predoiu: Ca de obicei, cei care slujesc Justiţia sunt inculpaţi în Parlament

Sursa: Profimedia Images

Dialogul a avut loc în timp ce Cătălin Predoiu era audiat de membrii comisiilor parlamentare de specialitate.

Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, a spus că îi va da cuvântul lui Predoiu la final, înainte ca membrii comisiilor parlamentare să rămână în pronunţare. Nicolae a făcut astfel o paralelă cu practica instanţelor, unde inculpaţii au posibilitatea să îşi spună punctul de vedere înainte ca judecătorii să rămână în pronunţare.

„Ca de obicei, cei care slujesc Justiţia sunt inculpaţi în Parlament”, a replicat Predoiu, în glumă.

Acesta a mai spus că speră ca audierile să decurgă rapid, mai ales că anticipează rezultatul voturilor.

Cătălin Predoiu a fost avizat negativ cu 27 de voturi „pentru”, 38 de voturi „împotrivă” şi 12 „abţineri”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici