Video Cătălin Voicu a părăsit spitalul pentru a participa la şedinţa Senatului

Senatorul PSD a plecat din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în jurul orei 11.30, după ce a cerut să fie externat pentru a participa la discuţiile din plenul Senatului privind avizarea cererii de încuviinţare a arestării preventive.

24 afișări

Liderul grupului PSD din Senat, Ion Toma, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că senatorul PSD Cătălin Voicu a contactat telefonic grupul social-democraţilor, comunicând că va fi prezent la plenul convocat pentru ora 14.00, unde se discută avizarea cererii de încuviinţare a arestării preventive.

"Cătălin Voicu a sunat la noi la grup şi ne-a spus că vine la plen la ora 14.00", a spus Toma.

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, cu opt voturi "pentru" şi trei "împotrivă", cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării senatorului Cătălin Voicu, votul membrilor comisiei fiind secret.

Mircea Cinteză (SUUB): Voicu are o problemă de sănătate reală ce nu trebuie ignorată

Profesorul Mircea Cinteză, şeful Clinicii de cardiologie din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că i-a recomandat lui Cătălin Voicu să rămână în spital întrucât are o problemă de sănătate reală ce nu trebuie ignorată.

"I-am recomandat să rămână în spital întrucât are o problemă de sănătate reală ce nu trebuie ignorată", a spus profesorul Cinteză, precizând că miercuri dimineaţă l-a consultat pe senatorul PSD.

Senatorul Cătălin Voicu a ajuns, miercuri dimineaţă, cu ambulanţa la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, prezentând o urgenţă medicală reală, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SUUB, medicul Bogdan Popescu.

El a precizat că Voicu a fost supus unui consult interdisciplinar, respectiv cardiologic, neurologic, psihologic, şi i-au fost făcute mai multe investigaţii medicale, analize şi o ecografie.

"Deşi medicii i-au recomandat să rămână în spital, el a cerut să părăsească spitalul pe proprie răspundere, semnând în acest sens", a precizat purtătorul de cuvânt al SUUB.

Cătălin Voicu a cerut conducerii spitalului să nu dea informaţii în legătură cu diagnosticul său.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici