Video Ce spunea Iohannis, în luna mai, despre protocoalele secrete: Niciunul nu a fost încheiat pe vremea mea | VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în 4 mai 2018, întrebat fiind de protocoalele secrete şi oportunitatea desecretizării acestora, că cei care au semnat astfel de protocoale trebuie să le susţină sau să le denunţe, dar că ele nu au fost încheiate în vremea mandatului său.

2685 afișări

"Ştiţi că nu am comentat protocoalele şi nu o să încep astăzi", a fost răspunsul preşedintelui Klaus Iohannis, la finalul reuniunii informale la nivel de şef de stat Bulgaria-Austria-România, desfăşurată în Ruse, în 4 mai 2018. Un jurnalist întrebase dacă ar trebui desecretizate toate protocoalele, în contextul în care în acea zi a fost făcut public protocolul SRI-CSM.

Chestionat, totuşi, cu privire la protocoale, având în vedere că preşedintele este şeful CSAT şi există acuzaţii că aceste înţelegeri au trecut peste lege sub umbrela Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Iohannis a completat: "Eu cred că cei care au semnat astfel de protocoale trebuie să şi le susţină, sau să le denunţe, sau să le explice. Dar, acest rol nu pot să îl am eu. Niciunul din aceste protocoale nu a fost încheiat pe vremea mea".

Protocolul încheiat în 2016 între Parchetul General şi SRI a ajuns joi la opinia publică. O variantă nesecretă care este publicată pe site-ul Ministerului Public şi una secretă, ce a apărut câteva ore mai târziu, pe Facebook-ul lui Darius Vâlcov. Ambele au fost semnate în aceeaşi zi, chiar înainte de alegeri, în decembrie 2016.

Cel nesecret prevede chestiuni tehnice privind condiţiile concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor. Cel secret, arăta o strânsă relaţionare între instituţii şi era practic o continuare a protocolului încheiat în anul 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici