Ciucă nu vrea scandal cu Ciolacu: PNL are mandat de respectare a protocolului din 2021

Nicolae Ciucă spune, după şedinţa partidului, că PNL are mandat de respectare a protocolului din 2021: „dacă nu se rămâne în protocol, varianta este să renegociem tot ceea ce înseamnă distribuirea responsabilităţii ministerelor”.

173 afișări
Imaginea articolului Ciucă nu vrea scandal cu Ciolacu: PNL are mandat de respectare a protocolului din 2021

Ciucă nu vrea scandal cu Ciolacu: PNL are mandat de respectare a protocolului din 2021

Mandatul cu care echipa de negociere a PNL va intra în negocieri începând de miercuri, în perspectiva rotativei guvernamentale, are, potrivit lui Nicoale Ciucă, două elemente principale.

Un element este menţinerea protocolului semnat în 2021: „desigur, orice ieşire din protocol vizează o revedere a distribuirii ministerelor. Decizia noastră discutată de mai mult timp în partid, reducerea numărului de ministere, a numărului de secretari de stat. Practic, iniţierea acestei decizii a PNL a fost luată în momentul în care, prin ultima Ordonanţă de Urgenţă pe care am dat-o, am redus cu 50% numărul de consilieri personali la nivelul demnitarilor. Ca atare, acestea sunt elementele principale pe care le-am discutat şi le-am aprobat astăzi în şedinţa BPN”.

Ciucă a subliniat că, deşi în spaţiul public s-a încercat un fakenews, PNL nu a cerut nimic în afară de „rămânerea în protocol”: „Noi am cerut să ne facem treaba onest şi cu responsabilitate, la nivelul Guvernului. Am avut şi avem în continuare responsabilitatea să asigurăm stabilitate politică, să asigurăm măsurile şi deciziile prin care să gestionăm toate aceste provocări şi dificultăţi cu care se confruntănu doar România, ci întreaga regiune, întreaga Europă, şi ştim cu toţii care au fost efectele, consecinţele acestor crize suprapuse şi succesive”.

Întrebat dacă este dispus să cedeze Ministerul Transporturilor la schimbul Ministerului Agriculturii sau la schimbul Ministerului Mediului, Ciucă a răspuns că nu s-a discutat „absolut nicio variantă de negociere. BPN ne-a îndrituit cu responsabilitatea de a purta negocieri, iar la negocieri vom vedea care vor fi solicitările celorlalţi parteneri şi în funcţie de asta vom lua o decizie”.

Referitor la eventuala renegociere a protocolului sau reluarea acestuia de la zero, Ciucă spune că „dacă nu se rămâne în protocol, varianta este să renegociem tot ceea ce înseamnă distribuirea responsabilităţii ministerelor, cu condiţia la care am făcut referire, şi anume, reducerea numărului de ministere, a tuturor poziţiilor din aparatul de stat, secretari de stat, subsecretari de stat, agenţii, companii şi aşa mai departe. Este o chestiune care trebuie asumată politic şi noi am decis să solicităm chestiunea aceasta în coaliţie”.

Întrebat dacă UDMR ar trebui să renunţe la unul dintre cele 3 portofolii, Ciucă a răspuns: „dacă ne referim la reprezentarea în interiorul Guvernului şi la reducerea numărului de portofolii, este algebră simplă şi trebuie să vedem fiecare cât ni se cuvine, în funcţie de reprezentarea în Parlament. Dar, încă o dată, în momentul de faţă nu am discutat absolut nimic pe acest subiect”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ciucă,
pnl,
psd

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici