Cristi Preda critică proiectul de salarizare a profesorilor: Plin de greşeli, cu formulări fără sens

Europarlamentarul Cristian Preda critică, pe blog, proiectul de Lege privind salarizarea profesorilor în 2011, afirmând că este plin de greşeli de ortografie, formulări neglijente şi formule goale de sens, şi că felul în care actul arată este cel mai bun argument pentru nevoia măririi salariilor.

51 afișări
Imaginea articolului Cristi Preda critică proiectul de salarizare a profesorilor: Plin de greşeli, cu formulări fără sens

Cristi Preda critică proiectul de salarizare a profesorilor: Plin de greşeli, cu formulări fără sens (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Citesc proiectul de Lege privind salarizarea profesorilor în 2011 şi nu reuşesc să înţeleg cum e posibil să se strângă într-un act oficial: - atâtea greşeli de ortografie, precum, ca să mă limitez la prima pagină a documentului citat, «reclamaţi» în loc de «reclamanţi» sau «desfăşurarea activităţilor specifice sistemul»; - atâtea formulări neglijente, de felul: «Practică judiciară a condus la un sistem de sistem de salarizare neunitar, ajungându-se la situaţia în care, salariaţi care ocupă funcţii identice să primească salariu diferit. În prezent sunt judeţele Suceava şi Botoşani, unde salariile sunt majorate cu 33%, faţă de celelalte judeţe, unde în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se desfăşoară aceleaşi activităţi didactice»", scrie Preda.

De asemenea, el menţionează că proiectul conţine "atâtea fraze eliptice, cum este, de pildă, cea care spune: «Riscul major care ar putea genera un impact financiar considerabil pentru anul 2011»; - atâtea formule goale de sens, aşa cum este cea care afirmă că «Elevul este cel care generează asigurarea surselor de finanţare de la buget» sau cea care spune: «Deoarece specificul activităţilor desfăşurate de către personalul din sistemul naţional de învăţământ impune o reglementare specifică…»".

Cristian Preda adaugă că proiectul conţine "atâtea locuri în care domină filosofia «copy paste», cum e o parte din capitolul despre impactul proiectului de lege: «2. Impactul asupra mediului de afaceri. Prezentul act normativ nu are impact asupra mediului de afaceri. 3. Impact social. Prezentul act normativ nu are impact asupra mediului de afaceri»; - atâtea rubrici în care informaţii utile sunt evitate cu ajutorul formulei «nu este cazul»; - atâtea erori de plasare a virgulei etc. etc".

"De fapt, felul în care arată acest document al Ministerului Educaţiei e cel mai bun argument pentru nevoia măririi salariilor din învăţământ. Eu nu cred că o reformă a educaţiei poate reuşi în condiţii de austeritate. Ministrul Funeriu crede contrariul. Sunt convins însă că împărtăşim măcar un lucru, şi anume ideea că o reformă a educaţiei nu poate fi formulată cu superficialitatea cu care vorbesc precupeţele din piaţă. Altfel, ajungem nu doar la o reformă fără bani, ci şi la o reformă fără formă", scrie Preda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici