Cristian Popescu: În 2012 ne vom prezenta singuri la alegerile locale

Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că, în 2012, PC nu va mai face nicio alianţă cu alte partide şi se va prezenta singur la alegerile locale, iar în ceea ce priveşte Capitala conservatorii îşi propun să câştige primăriile a cel puţin trei sectoare.

Cristian Popescu: În 2012 ne vom prezenta singuri la alegerile locale (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"În 2012 ne vom prezenta singuri la alegerile locale, fără niciun fel de alianţă. Noua echipă îşi propune să îşi valorifice valorile din interior, prin oamneii pe care i-a recrutat, oameni care au trăit până astăzi nu în interiorul politicii, ci în afara ei, dorind să intre în politică să schimbe ceva", a spus Cristian Popescu Piedone, într-o conferinţă de presă.

În ceea ce priveşte organizaţia PC de Bucureşti, primarul sectorului 4 a precizat că targetul organizaţiei este de a câştiga cel puţin trei primării de sector.

"Am câştigat deja o primărie, ne gândim la următoarea şi semnalul care se dă la Bucureşti e valabil în toată ţara", a mai spus Popescu.

Membrii PC s-au întrunit, sâmbătă, la Hotelul Aro Palace din Braşov, într-o şedinţă a Consiliului Naţional al Partidului Conservator, unde s-a discutat strategia partidului pentru alegerile locale din 2012, modificarea statutului partidului, precum şi organizarea congresului partidului.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
PIEDONE ,
PC ,
alegeri locale ,
congres pc ,
alegerile locale din 2012 ,
congresul partidului
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa