Cristian Preda: Greii din PDL au devenit cam uşori, anii '90 au trecut. Trebuie congres după alegeri

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că "greii din PDL au devenit cam uşori şi se îmbată cu apă rece şi aparţin unui trecut de nerecuperat", arătând că îi cheamă pe aceştia să se uite în calendar, pentru că România nu mai este în anii '90.

268 afișări
Imaginea articolului Cristian Preda: Greii din PDL au devenit cam uşori, anii '90 au trecut. Trebuie congres după alegeri

Cristian Preda: Greii din PDL au devenit cam uşori, anii '90 au trecut. Trebuie congres după alegeri (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Cred că greii au devenit cam uşori şi se îmbată cu apă rece, aparţin unui trecut de nerecuperat. Problema în PDL este că prea multă lume trăieşte în trecut, care nu are legătură cu FSN-iştii care au fost validaţi prin vot la începutul anilor '90", a afirmat Cristian Preda.

El a făcut aceste precizări comentând afirmaţiile lui Cezar Preda potrivit cărora cei care au venit în PDL când partidul era la putere trebuie să lase acum greii să scoată partidul din criză.

Preda a spus că România are nevoie de o generaţie nouă şi că îi cheamă pe colegii săi să revină cu picioarele pe pământ.

"Eu mă simt, personal, atacat de fiecare dată când se invocă victorii de acum 20 de ani. Şi Cezar Preda şi cei care se complac în condiţia de grei trebuie să se uite în calendar că nu mai suntem în România anilor '90", a adăugat Cristian Preda.

El a afirmat că PDL are nevoie de un congres.

"PDL nu are nevoie de o mică înţelegere de culise, ci de un congres liber", a mai spus Preda. El a adăugat că un astfel de eveninment trebuie să aibă loc după alegeri, deoarece "ar fi stupid" să fie acum un congres.

Cristian Preda a mai spus că "ideal este ca în acest moment PDL să aibă cât mai multe minţi limpezi, care să citească rezultatul alegerilor". "Mă tem că acum sunt colegi care ascund aceste rezultate sub alianţe dubioase", a adăugat liderul PDL.

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că dacă democrat-liberalii vor aplica în continuare "poziţia struţului", s-au "nenorocit", el susţinând că aceia care au venit când partidul era la putere trebuie să lase "greii" să scoată PDL din criză

"Cei care au venit la treizeci şi ceva la sută în partid n-au cum să rezolve asemenea situaţie, n-au cum să ne ajute. Îi respectăm, îi iubim, dar trebuie să înţeleagă că nu trebuie să mai spună ceva, nu trebuie să mai facă, pentru că ei nu ştiu ce înseamnă criza în partid, ei au venit la putere, ei au venit când toate lucrurile sunt roz, când se împart funcţiile, când se fac întâi miniştri şi apoi vicepreşedinţi, când se fac întâi miniştri şi apoi prim-vicepreşedinţi. În regulă, îi iubim, îi dorim în mijlocul nostru, am deschis partidul, dar acum e criză. Acum îi rugăm respectuos să lase greii partidului să încerce să facă din partidul ăsta monobloc", afirmă Cezar Preda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici