Cristoiu, despre „party-ul” lui Iohannis: Dezbaterea Lui! Jurnaliştii care merg se descalifică

Ion Cristoiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Iohannis a transformat dezbaterea electorală de marţi într-un party al persoanei fizice Klaus Iohannis, dând dovadă de o aroganţă uriaşă faţă de opinia publică şi consideră că ziariştii care participă se descalifică în postura de jurnalişti.

4115 afișări
Imaginea articolului Cristoiu, despre „party-ul” lui Iohannis: Dezbaterea Lui! Jurnaliştii care merg se descalifică

Cristoiu, despre "party-ul" lui Iohannis: Dezbaterea Lui! Jurnaliştii care merg se descalifică

Ion Cristoiu a afirmat că dezbaterea electorală a preşedintelui Iohannis, despre care europarlamentarul PNL Rareş Bogdan afirma că se va desfăşura după model american, este mai degrabă demnă de o fostă republică sovietică.

“Cred că dl. Rareş Bogdan a greşit. Cred că de fapt e o confuzie de cuvinte. Nu e vorba despre un model american sau occidental, este vorba despre un model din Turkmenistan sau hai, cu bunăvoinţă, din Belarus. Pentru că în aceste foste republici sovietice avem o democraţie sau avem o serie de momente democratice de ochii lumii. Adică avem alegeri în care preşedintele câştigă cu 90%, referendumuri, e şi parlament, e şi presă şi sunt şi dezbateri între candidaţi. Şi sigur că acolo preşedintele, care de regulă, e de vreo 30 de ani în funcţie, îşi permite să invite pe cine vrea el”, a susţinut analistul politic.

Ion Cristoiu este de părere că modul în care a procedat preşedintele Iohannis este unic în istoria posdecembristă, rolurile fiind inversate pentru ca şeful statului să aibă „dezbaterea Lui”: candidatul PNL a luat locul presei care ar fi trebuit să adreseze invitaţii şi să pună condiţii pentru participarea la dezbaterea electorală.

“Îşi permite această chestiune unică, repet, unică, nu numai în istoria posdecembristă, dar şi în istoria democraţiei, şi anume, un candidat, pentru că dl. Klaus Iohannis este candidat, îşi permite să organizeze dezbaterea Lui, cu mare. În această perioadă în care o parte a presei este emoţionată de faptul că a primit invitaţie şi alta e supărată că nu a primit invitaţie la această dezbatere, nu s-a lămurit un lucru foarte important. În campania electorală, fie înainte, fie între cele două tururi, un candidat, că e preşedinte, şef de partid, oricum, care a intrat în turul al doilea, este obligat să vină în faţa poporului şi să dea seamă de ceea ce a făcut până acum şi apoi de programul lui. Această dare de seamă în faţa poporului român, în cazul lui Klaus Iohannis, nu are alt cadru decât cel în care presa în numele opiniei publice, în numele poporului cheamă, organizează dezbaterea şi invitatul vine şi acceptă condiţiile presei. Acum avem de-a face cu o chestie unică”, a explicat jurnalistul.

În opinia sa, preşedintele Iohannis a tratat această dezbatere ca pe propriul botez, party sau nuntă, la care invită pe cine vrea.

“Dl. Klaus Iohannis, dacă ar fi avut un botez sau s-ar fi recăsătorit şi ar fi făcut nuntă sau dacă ar fi dat un party, acasă, la el, la Sibiu, sunt de acord că putea să invite pe cine vrea el. Dar ca tu, candidat, şi preşedinte în exerciţiu şi mai mult ca sigur preşedinte pentru încă cinci ani, să-ţi permiţi aroganţa de a invita numai pe cine vrei tu şi să motivezi cum motivează echipa lui de campanie că cei invitaţi să pună întrebări sunt oameni care cunosc activitatea preşedintelui şi activitatea PNL şi a urmărit-o, adică stabileşti tu cine vine, mie, repet, mi se pare o uriaşă aroganţă, un dispreţ, nu faţă de presă în primul rând, ci faţă de opinia publică, opinie publică stăpână a oricărui demnitar”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu a acuzat SNSPA, instituţia care găzduieşte dezbaterea electorală de marţi seara, că este complice la manipulare.

“În cazul de faţă era normal, ca o instituţie neutră, Academie, Universitate, TVR sau SNSPA să organizeze o dezbatere. Nu vin cei doi, atunci organizăm pe rând. Marţi, unul, miercuri, celălalt. O dezbatere, care sigur negociind cu echipele de campanie, stabilea acelaşi cadru, invitaţiile erau adresate de instituţia respectivă, iar cei doi candidaţi care ar fi venit marţi şi miercuri, erau obligaţi să se conformeze regulilor impuse de organizatori. În cazul de faţă, repet, SNSPA-ul, şi aici avem o foarte mare problemă a conducerii acestei instituţii, este complice la o manipulare. Ea, de fapt, pune la dispoziţia lui Klaus Iohannis, o sală, deşi nu am înţeles de ce aula Bibliotecii universitare este a SNSPA, şi aplaudaci din rândul profesorilor şi studenţilor. Ea nu organizează, dar neprecizând, PSD necerând, presa necerând explicaţii acestei instituţii... ea este o instituţie bugetară, e plătită din banii noştri, ea nu este o instituţie privată... SNSPA era datoare să spună <Domnule, noi nu avem nicio treabă cu organizarea, noi închiriem sala sau punem la dispoziţie aplaudacii>”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu a mai spus că era corect ca invitaţiile să fie adresate instituţiilor de presă care, la rândul lor, să-şi desemeze participanţii la debatere şi nu să le trimită nominal, anumitor jurnalişti.

“Bun, în al doilea rând. Hai să admitem că un candidat poate să prefere o anumită formulă. formulă...normal era, democratic, de bun simţ, cum vreţi, corect, să se adreseze fiecărei instituţii de presă o invitaţie oficială, care instituţie stabilea ea cine vine. Este inadmisibil ca preşedintele României, sau indiferent cine-o fi el, Rareş Bogdan, Alina Gorghiu, să stabilească ce jurnalişti să vină şi să aibă onoarea să-i pună întrebări. Aici se ascunde aroganţa. Adică cei care vin se împart în două, dacă aţi observat: unii vor aplauda şi alţii vor pune întrebări. Cum adică? A ajuns un politician în România post-decembristă, Klaus Iohannis este un politician chiar dacă este el preşedintele României şi candidatul PNL, să stabilească el cine să-i pună întrebări ?! Următorul pas, şi atrag atenţia cu toată seriozitatea, va fi acesta, Klaus Iohannis să stabilească să vină la vot numai anumiţi cetăţeni, acei cetăţeni să-l voteze pe el, adică să vină numai cei care-l votează, şi restul cetăţenilor să stea în secţiile de votare şi să-i aplaude pe cei care-l votează pe el. Aşa ceva nu există! Dar aceasta este esenţa acestei farse care se joacă mâine seară în România, zisă şi normală”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu spune că nu a primit invitaţie la dezbatere şi s-ar mai fi gândit dacă o acceptă doar dacă îl suna preşedintele Iohannis în persoană, aşa cum ar fi trebuit să procedeze cu toţi jurnaliştii invitaţi.

“În primul rând că nu am primit, şi fac această precizare: am văzut în justificare faptul că ăia care au dreptul să pună întrebări, au onoarea, au privilegiul, au ... nu înţelegeţi? Îi pun întrebări lui Zeus! Este o chestie unică în lume, e o sărbătoare în viaţa lor, trebuie să scrie în jurnal, vor scrie în CV-ul lor : <Am fost cel care i-a pus întrebări măritului Klaus, padişahul Klaus Iohannis!>. Şi s-a invocat că sunt oameni care au urmărit .... păi dacă nu există în România jurnalist care să fi scris despre preşedintele României timp de cinci ani cel puţin o sută de editoriale! Din punctul acesta de vedere chiar l-am urmărit, chiar dacă l-am urmărit critic. Doi: dacă aş fi avut anumite şovăieli, dacă mă suna el personal, normal era, între noi fie vorba, şi pe ceilalţi jurnalişti să-i sune el personal. Nici măcar asta nu a făcut. Le-a trimis invitaţie Rareş Bogdan. Dar cine e Rareş Bogdan? E vizitiul lui? Birjarul lui? Nu înţeleg. Normal era, politicos, candidatul suna: <Domnule Cristoiu, vreţi să veniţi? Aş fi bucuros să puneţi o întrebare>. Sigur, aş fi stat pe gânduri ,dar nici într-un caz nu m-aş fi dus dintr-un simplu motiv”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu a explicat că nu ar fi acceptat invitaţia din solidaritate cu ceilalţi jurnalişti care nu au fost invitaţi şi pentru a nu participa la “o farsă care-i descalifică” în ipostaza de ziarişti şi îi umileşte.

“Orice jurnalist care a acceptat şi se va duce şi va juca în această farsă, o va legitima, şi, prin aceasta, în ochii mei se descalifică din ipostaza de jurnalist. Eu nu m-aş fi dus tocmai din solidaritate cu ceilalţi jurnalişti care nu au fost invitaţi. Repet, eu spun, şi sunt şi unii cu care am lucrat şi lucrez, cine se duce şi admite umilinţa de a fi invitat, de a avea privilegiul să-i pună o întrebare candidatului Klaus Iohannis se descalifică în ochii mei, poate şi în ochii altora, ca jurnalişti. Aici, nu pot să nu constat cu mare amărăciune, jubilaţia, emoţia, jurnaliştilor care au fost invitaţi, repet, personal, nu stabilit de către conducerile trusturilor, de a merge, de a avea privilegiul acesta. Şi cred că aici se manifestă un lucru extraordinar: se manifestă complexul trusturilor respective care au admis această insultă adusă lor, pentru că oameni de-ai lor au primit...de la Antena 3, de la Realitatea, de la România TV, nu au primit ele invitaţie, a primit o anumită persoană de acolo, faptul că au admis asta vine din faptul că au complexe PSD-iste. Dacă aţi observat, e interesant că presa mai tefelistă, ca să spun aşa, este mult mai aspră, nu vrea să joace în această comedie, în timp de presa suspectată că e a mogulilor PSD-işti, pro PSD, este bucuroasă că are onoarea să fie invitaţi la party-ul, botezul, ce vreţi dumneavoastră, nunta dată de Klaus Iohannis, nu în calitate de persoană particulară, ci în calitate de preşedinte al României”, a conchis analistul politic.

Discuţia anunţată cu politologi, jurnalişti şi formatori de opinie, de către candidatul PNL la preşedinţie Klaus Iohannis, va avea loc marţi de la ora 19.00 şi va permite întrebări doar din partea a 8 sau 9 persoane. Ceilalţi jurnalişti pot participa ca public la dezbaterea de la BCU, conform senatorului PNL, Alina Gorghiu.

Întrebată de ce invitaţiile au fost trimise nominal şi nu au fost lăsate trusturile de presă să-şi desemneze reprezentantul, Alina Gorghiu a afirmat: "Pentru că este, din punctul nostru de vedere, firesc să participe cei care au fost acreditaţi la Cotroceni cinci ani de zile. Cred că e normal ca în sală să poată fi cei care au participat activ la mandatul preşedintelui şi cunosc ce au făcut".

Dintre cei nouă oameni, cinci sunt jurnalişti, respectiv Radu Tudor - Antena 3, Cristina Şincai - România Tv, Cristian Leonte - Pro TV, Moise Guran - Europa FM şi Ion M. Ioniţă - Adevărul, iar Cristian Pîrvulescu este politolog. Dintre cei nouă oameni, cinci sunt jurnalişti, respectiv Radu Tudor - Antena 3, Cristina Şincai - România Tv, Cristian Leonte - Pro TV, Moise Guran - Europa FM şi Ion M. Ioniţă - Adevărul, iar Cristian Pîrvulescu este politolog.

Taguri:
cristoiu,
iohannis,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici