CSAT se reuneşte, marţi, pentru a-şi stabili programul de activitate pentru 2018

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte marţi, de la ora 12, iar printre subiectele înscrise pe ordinea de zi se numără programul de activitate pentru anul 2018, precum şi stadiul îndeplinirii Planului de acţiune pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Varşovia.

Share pe Facebook 208 afişări

Imaginea articolului CSAT se reuneşte, marţi, pentru a-şi stabili programul de activitate pentru 2018

CSAT se reuneşte, marţi, pentru a-şi stabili programul de activitate pentru 2018

Marţi, 28 noiembrie a.c., începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, dat publicităţii pe 23 noiembrie.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse Planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2018, Stadiul îndeplinirii Planului de acţiune pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Varşovia, Raportul privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional (octombrie 2016 - septembrie 2017) şi Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2018, potrivit sursei citate.

Administraţia Prezidenţială precizează că în cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CSAT ,
ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ ,
PROGRAM
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.