Demisia lui Oprea, datată 6 noiembrie, la Senat. Moţiunea simplă a fost scoasă de pe ordinea de zi

Biroul Permanent al Senatului a luat act de demisia lui Gabriel Oprea din Guvern, datată 6 noiembrie şi având "rezoluţia favorabilă a premierului interimar", stabilind scoaterea moţiunii simple la adresa sa de pe ordinea de zi a plenului, a anunţat, luni, vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru.

433 afișări
Imaginea articolului Demisia lui Oprea, datată 6 noiembrie, la Senat. Moţiunea simplă a fost scoasă de pe ordinea de zi

Demisia lui Oprea, datată 6 noiembrie, la Senat. Moţiunea simplă a fost scoasă de pe ordinea de zi (Imagine: Andreea Alexandru/ Arhiva Mediafax Foto)

"Am luat şi noi act din partea Guvernului României de această demisie adresată domnului prim-ministru interimar, demisia din funcţia de viceprim-ministru pentru securitate naţională, precum şi din cea de ministru de Interne şi delegarea, pentru a asigura continuitatea funcţionării, mai ales că e un minister de mare importanţă, domnului secretar de stat Ilie Botoş cu competenţele", a declarat Chelaru, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.

Ioan Chelaru a mai spus că demisia semantă de Gabriel Oprea este datată 6 noiembrie şi "are rezoluţia favorabilă a premierului interimar".

De asemenea, Chelaru a precizat că Biroul Permanent a aprobat scoaterea de pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a moţiunii simple la adresa lui Gabriel Oprea, deşi unii membri ai BP din Opoziţie şi-ar fi dorit menţinerea dezbaterii.

"Biroul Permanent a aprobat astăzi, luând act de situaţia creată prin demisia primului ministru şi, implicit, a Guvernului României, inclusiv a domnului viceprim-ministru, ministrul de Interne Gabriel Oprea, să scoată de pe ordinea de zi punctele şase şi şapte, care se referă la moţiunea în sine şi la timpii care urmau să fie repartizaţi grupurilor parlamentare pentru dezbateri. A fost o discuţie, s-a şi făcut un vot, colegii din Opoziţie ar fi dorit să dezbată chiar dacă nu mai exista un obiect, măcar să dicute în Parlament acest subiect", a mai spus Ioan Chelaru.

Liderul UNPR Gabriel Oprea a anunţat vineri că nu va mai participa la şedinţele guvernului interimar şi că şi-a delegat atribuţiile de ministru al Internelor secretarului de stat Ilie Botoş. Anunţul lui Oprea a fost făcut la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici