Deputat PNL: Nu particip la circul politic din aceste zile din Parlament

  • Nu particip la circul politic din aceste zile din Parlamentul României care sfidează situaţia de criză gravă în care ţara se afundă tot mai mult, anunţă deputatul PNL Ionel Dancă.
  • El spune că soluţia este un nou guvern Orban.
  • „Restul este circ şi bătaie de joc la adresa românilor”, afirmă Dancă.
625 afișări
Imaginea articolului Deputat PNL: Nu particip la circul politic din aceste zile din Parlament

Sursa foto: hepta photo agency

„Nu particip la circul politic din aceste zile din Parlamentul României care sfidează situaţia de criză gravă în care ţara se afundă tot mai mult. Din respect pentru românii care m-au ales să sustin în Parlamentul României o guvernare de dreapta, formată în jurul PNL, cu un prim-ministru liberal, nu pot să particip la o cacealma politică, provocată de noua conducere PNL, care a trădat încrederea românilor într-o guvernare liberală responsabilă”, anunţă pe Facebook Ionel Dancă, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ludovic Orban.

El afirmă că singura soluţie este un nou guvern condus de Ludovic Orban.

„Nu contest bunele intenţii ale colegilor din coaliţia de guvernare de a propune un Guvern dar singura soluţie reală de guvernare pentru România astăzi este formarea unui nou guvern cu un nou prim-ministru liberal care poate reface coaliţia de guvernare cât mai rapid. #SolutiaOrban. Restul este circ şi bătaie de joc la adresa românilor care aşteaptă soluţii eficiente de guvernare la criza sanitară fără precedent şi la criza energetică şi economică, care ameninţă România în prag de iarnă”, conchide Dancă

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici