Deputatul Cezar Preda, ales preşedinte al PDL Buzău, funcţie pe care a ocupat-o în ultimii 10 ani

Deputatul de Buzău Cezar Preda a fost ales, vineri seară, preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Buzău, funcţie pe care a ocupat-o în ultimii zece ani.

90 afișări
Imaginea articolului Deputatul Cezar Preda, ales preşedinte al PDL Buzău, funcţie pe care a ocupat-o în ultimii 10 ani

Deputatul Cezar Preda, ales preşedinte al PDL Buzău, funcţie pe care a ocupat-o în ultimii 10 ani (Imagine: Ciprian Stian/Mediafax Foto)

Potrivit secretarului general al PDL Buzău, Liviu Mocanu, Cezar Preda a fost votat în funcţia de preşedinte al filialei buzoiene cu 580 de voturi "pentru" şi 16 "împotrivă".

Conform sursei citate, alegerile de vineri seară, care s-au desfăşurat cu uşile închise, nu au stârnit discuţii între membri ori între cei care au concurat pe funcţii de conducere.

Potrivit lui Mocanu, prim-vicepreşedinţi ai organizaţiei judeţene a PDL Buzău au fost aleşi doi primari cunoscuţi din judeţ, respectiv Ion Grama, primarul comunei Vadu Paşii, şi Dumitru Constantin, primar al comunei Mărăcineni.

Tot vineri seară, au fost aleşi zece vicepreşedinţi din 14 câţi s-au înscris pentru aceste posturi, secretar general fiind desemnat Liviu Mocanu, directorul RER Ecologic Service.

Concurenţă a fost şi pe cele şase posturi de secretar executiv al PDL Buzău, 13 democrat-liberali concurând pe funcţiile respective.

La alegerile de vineri seară a asistat şi liderul PDL Roberta Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici