Duvăz: În campania lui Băsescu s-au cheltuit până acum 175 de milioane de euro
Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, duminică, într-o conferinţă, că până acum s-au cheltuit 175 de milioane de euro în campania lui Traian Băsescu, mult peste limita legală, şi că şeful statului este "mogulul şef" pe axa Udrea-Cocoş şi pe axa constructorilor.
Duvăz: În campania lui Băsescu s-au cheltuit până acum 175 de milioane de euro (Imagine: Mediafax Foto)
El a acuzat PDL că ar fi cheltuit în campania prezidenţială 175 de milioane de euro, însă, întrebat de unde are asemenea informaţii, a refuzat să spună. Duvăz a spus că aceşti bani ar fi fost daţi pe panouri, afişe şi spaţii publicitare în presă.
Duvăz a afirmat că suma respectivă depăşeşte de 50 de ori suma legală care poate fi folosită în campania unui candidat la alegerile prezidenţiale.
Întrebat insistent de jurnalişti pe ce informaţii îşi poate susţine acuzaţia, sau dacă are dovezi în sprijinul lor, Duvăz a răspuns: "Nu am să spun acum din ce surse sunt aceste informaţii".
Întrebat dacă PSD va sesiza organele abilitate, dat fiind faptul că acuzele aduse implică încălcarea legii, Duvăz a spus că la momentul în care PSD va lua o asemenea decizie va informa opinia publică, dacă va fi cazul.
Duvăz a spus că Băsescu se bucură de o expunere enormă prin afişe, bannere, apariţii publicitare în ziare, la televiziuni şi radiouri, mult peste nivelul lui Mircea Geoană.
El a declarat că Băsescu, cel care critică mogulii, are în spate grupuri de interese, fiind "mogulul şef".
-
ARTILERIA SIRIANĂ, împotriva populaţiei civile. FOTOGRAFII prin satelit, prezentate ca dovezi de SUA - FOTO
Externe astăzi, 03:37
Ambasadorul american în Siria şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează operaţiuni de "anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs. citeşte tot
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot





si voi cat a-ti cheltuit? de ce nu spuneti si de voi?
Ma fratilor ce va fac comunistii astia de v-au amortit mintile asa? Cum va lasati pacaliti si manipulati? Ganditi si cu creierul vostru nu-i lasati pe nemernicii astia de comunisti in numele bunului simt sa ne arunce cu 20 de ani urma! Toti avem defecte si presedintii nostrii au defecte ca doar n-or fii ingeri! Voi sunteti ingeri? VOTEZ BASESCU CU DEFECTE SI CALITATI ! VOTEZ BASESCU , MACAR STIU CA NU MA DUCE CU TOTUL LA RUSI!
cata minciuna puteti spune....nu mai stiti ce sa faceti sunteti disperati
fi tere basescu si terminai pe moguli
noi te votam