EBA cere bani europeni pentru Republica Moldova

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a declarat, în plenul PE, că Republica Moldova are nevoie de o intervenţie financiară urgentă din partea Uniunii Europene, se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

27 afișări
Imaginea articolului EBA cere bani europeni pentru Republica Moldova

EBA cere bani europeni pentru Republica Moldova (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Elena Băsescu a intervenit în cadrul dezbaterii referitoare la "Situaţia financiară şi economică a Moldovei" din plenul Parlamentului European pentru a cere urgentarea acordării unui sprijin financiar substanţial acesteia, se arată în comunicat, în care se precizează că fiica preşeditnelui Băsescu a avut la dispoziţie un minut pentru a lua cuvântul.

"Criza economică este puternic resimţită şi în Republica Moldova. Relaţia României cu aceasta este extrem de strânsă din punct de vedere economic. Ţara mea este prima destinaţie a exporturilor din Moldova şi a doua sursă de importuri. Aceste schimburi economice au fost serios afectate prin introducerea abuzivă a vizelor pentru români de către fostul regim comunist. Eliminarea lor după instalarea guvernului democratic a relansat schimburile economice. Este necesar ca creditul de 100 milioane euro promis Republicii Moldova de către Comisie să fie urgentat! În acest sens, o misiune a FMI se va afla la Chişinău într-un viitor foarte apropiat. De asemenea, şi Polonia a promis un ajutor substanţial. Uniunea Europeană trebuie să ţină cont de faptul că prin votul lor din iulie, cetăţenii Republicii Moldova şi-au arătat deschiderea faţă de Europa", a spus Elena Băsescu, citată în comunicat.

Europarlamentarul democrat-liberal a afirmat că este necesară o intervenţie substanţială, "acum", din partea UE, înainte de venirea iernii, "pentru a nu lăsa astfel posibilitatea forţelor anti-europene să profite de situaţia grea în care se află Republica Moldova. "Până în prezent niciun euro nu a ajuns în Republica Moldova!", a spus Elena Băsescu, citată în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici