Eugen Simion i-a oferit preşedintelui Băsescu integrala Proust, la o ceremonie la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a primit, joi, de la academicianul Eugen Simion, opera integrală a lui Marcel Proust, şeful statului declarând, în glumă, că va trece darul primit în declaraţia de avere.

316 afișări
Imaginea articolului Eugen Simion i-a oferit preşedintelui Băsescu integrala Proust, la o ceremonie la Cotroceni

Eugen Simion (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, a luat parte, joi, la ceremonia de decorare de către şeful statului a unor personalităţi ale vieţii culturale internaţionale, care participă la colocviul "Penser l'Europe", care are loc la Bucureşti în perioada 13-15 octombrie.

Cerându-şi scuze că vine la microfon fără să fi fost invitat, Eugen Simion i-a spus preşedintelui că doreşte să îi facă un cadou special.

"Nu este obiceiul, ştiu, de a recompensa într-un fel oarecare pe preşedintele României, dar, în cazul de faţă, pentru că suntem foarte legaţi între noi şi, îmi permiteţi, în numele Academiei Române şi al fundaţiei noastre, care organizează acest colocviu, să vă oferim un mic dar", a spus acesta.

Simion a precizat că opera integrală a lui Proust este tradusă pentru a doua oară în România. El a menţionat că România este unica ţară în lume unde Proust este tradus "de la un capăt la altul în altă limbă".

"Nu este un dar care să vă pună în conflict cu presa sau cu media în general", i-a spus el şefului statului, înainte de a-i înmâna cele trei volume.

Traian Băsescu a înmânat, joi, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer profesorului universitar Thierry de Montbrial, Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Comandor profesorilor universitari Jaime Gil Aluja, Evanghelos Moutsopoulos şi Michael Metzeltin.

El a conferit, de asemenea, Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Comandor, Categoria A - "Literatura" profesorilor universitari Jacques De Decker, Serge Fauchereau, Radivoje Konstantinovic şi Gisele Vanhese, precum şi Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Comandor - "Cercetare ştiinţifică" lui Mohamed Laichoubi.

În timpul ceremoniei, Traian Băsescu le-a mulţumit oaspeţilor străini pentru prezenţa constantă a acestora în viaţa economică, socială şi culturală a României.

"Faptul că în aceste zile vă aflaţi la Bucureşti pentru a încerca să previzionaţi Europa de după criză înseamnă şi participarea dumneavoastră la a gândi România", a menţionat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici