EXCLUSIV - Kelemen: Am avut o discuţie cu Boc şi am convenit să blocăm legea lui Giurgiu în Senat

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a avut marţi o discuţie cu premierul Emil Boc în care au convenit ca legea adoptată tacit la Cameră care prevede abrogarea studierii Istoriei şi Geografiei în limba maternă să fie "blocată" în Senat.

1164 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV - Kelemen: Am avut o discuţie cu Boc şi am convenit să blocăm legea lui Giurgiu în Senat

EXCLUSIV - Kelemen: Am avut o discuţie cu Boc şi am convenit să blocăm legea lui Giurgiu în Senat (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Am discutat cu premierul Emil Boc şi am convenit că acest proiect de lege va fi blocat în Senat. Acesta este dorinţa PDL, acesta este solicitarea şi dorinţa noastră", a declarat preşedintele UDMR agenţiei MEDIAFAX.

Klemen s-a referit la proiectul de modificarea a Legii educatiei naţionale, iniţiat de către deputatul Mircia Giurgiu, care a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor.

"Proiectul de lege trebuie să fie blocat la Senat, care este Cameră decizională, unde se poate remedia această defecţiune. Suntem supăraţi, avem o nemulţumire în ceea ce priveşte prezenţa la Camera Deputaţilor. A fost o perioadă mai dificilă pentru PDL, fiind în campanie electorală internă, au avut congresul", a explicat liderul UDMR.

Deputatul a mai spus că Legea educaţiei naţionale a fost adoptată de curând şi nu este nevoie ca legislaţia să fie modificată din nou.

"Noi solicităm disciplină, solicităm prezenţă, solicităm consecvenţă", a mai arătat Kelemen Hunor, care a subliniat că, în urma discuţiei cu premierul Boc, a simţit că esta este "foarte decis şi foarte ferm" în ceea ce priveşte acest subiect.

Liderul UDMR a amintit că, la nivel naţional, la nivelul conducerii celor două partide nu au avut loc dispute şi s-a declarat convins că se va lucra pentru remedierea acestei defecţiuni.

"Supărarea noastră este reală, supărarea noastră este puternică, dar eu am speranţa că toţi suntem oameni responsabili şi consecvenţi şi nimeni nu vrea să creeze o criză politică şi tensiuni în coaliţie", a subliniat Kelemen Hunor.

Camera Deputaţilor a adoptat, tacit, propunerea legislativă a deputatului Mircia Giurgiu potrivit căreia se elimină din Legea educaţiei prevederea privind obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor naţionale. Iniţiativa a fost adoptată tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere şi vot final, 1 mai 2011, a fost depăşit. Comisia pentru învăţământ a propus respingerea proiectului, iar Guvernul nu a transmis un punct de vedere cu privire la acest proiect.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional. La Senat însă, coaliţia are majoritatea, însă aceasta este extrem de fragilă. Din 137 de senatori, PDL, UDMR şi UNPR au 69 de parlamentari.

Adoptarea iniţiativei "demagogice şi ultranaţionaliste" care elimină obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor dovedeşte defecţiunile coaliţiei, iar susţinerea acesteia ar putea arunca în aer coaliţia, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX vicepremierul UDMR Marko Bela.

El a precizat că Guvernul şi coaliţia susţin varianta deja adoptată a Legii educaţiei, dar că promovarea acestei iniţiative, adoptate deja tacit de Camera Deputaţilor, ar putea arunca în aer coaliţia.

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat, pentru MEDIAFAX, că adoptarea eliminării obligativităţii predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor poate fi evaluată ca o defecţiune a coaliţiei, fiind nevoie de o mai mare disciplină a prezenţei grupurilor parlamentare ale puterii.

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, marţi, că a existat o disfuncţiune la nivelul grupurilor deputaţilor coaliţiei la adoptarea tacită a abrogării a studierii Istoriei şi Geografiei în limba maternă, menţionând că PDL este convins că această lege nu va trece de Senat.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, la RFI, că nu sunt şanse ca legea adoptată tacit la Cameră care prevede abrogarea studierii Istoriei şi Geografiei în limba maternă să fie respinsă în Senat.

"Nu sunt şanse să se întâmple ceea ce spun... mă rog, eu am văzut-o pe Roberta (Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor - n.r.) şi domnul Toader (Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL - n.r.), ca legea să nu treacă. Mă îndoiesc de lucrul acesta, pentru că ei au probleme şi la Senat în grup. Sunt foarte mulţi colegi care după congresul (PDL - n.r.) care a avut loc sunt nemulţumiţi şi sunt mulţi colegi care vin din Ardeal, care au o problemă în momentul în care noi facem publice aceste liste, pentru că nu e vot secret", a spus Ilie Sârbu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici